Anul 2014 a marcat un moment de cotitură în istoria celei mai mari alianţe militare. NATO se retrage din lunga şi costisitoarea misiune din Afganistan şi se concentrează din nou asupra apărării Europei. Schimbarea de strategie nu a fost decisă de bună voie, ci din cauza Rusiei, cu al ei atac asupra suveranităţii Ucrainei.
Intenţia NATO era de fapt, după planificata retragere din Afganistan, să-şi asume în linişte noi obiective şi să economisească fonduri. Dar aceste intenţii au fost abandonate. Cu iuţimea fulgerului, se impune acum edificarea unor capacităţi de luptă în Europa, la care s-a renunţat în ultimii 20 de ani, din cauza dispariţiei inamicului de odinioară, URSS. Rusia, este percepută acum ca o ameninţare pentru partenerii NATO din estul Europei. Chiar dacă o invazie rusească în Ţările Baltice nu pare probabilă, la Bruxelles s-a răspândit impresia că Rusia condusă de Vladimir Putin nu mai este un partener ci o ţară imprevizibilă, ba chiar avidă de putere. Din această cauză, NATO se simte obligată să-şi arate potenţialul.
Alianţa şi-a întărit deja prezenţa în Marea Baltică şi în spaţiul aerian dintre Finlanda şi România. Acum intenţionează să-şi întărească şi efectivele terestre. În acest scop înfiinţează o trupă de intervenţie rapidă care, măcar pentru început, nu e nici din cale afară de rapidă şi nici prea numeroasă. Va mai trece ceva timp până când se vor putea asigura soldaţi destui, în jur de 4000, care să fie dizlocaţi în caz de criză în Ţările Baltice sau în Polonia. Trupa "vârf de lance" urmează a fi menţinută în alarmă continuă. Aceasta va presupune şi pentru armata germană personal şi cheltuieli suplimentare. În scopul unei descurajări credibile a Rusiei şi în domeniul capacităţilor convenţionale, statele NATO trebuie să-şi întărească trupele blindate şi de infanterie. Acestea au fost reduse continuu pe parcursul ultimilor ani. Reorganizarea şi dotarea lor va presupune eforturi costisitoare şi de durată.
După vârf ar trebui să urmeze o întreagă lance
Potrivit logicii militare, vârful de lance ar trebui să fie urmat de lancea propriu-zisă, adică de trupe mult mai numeroase. Dacă criza actuală se va prelungi, Germania va trebui să se gândească la reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Deja de pe acum, armata germană are dificultăţi să-şi completeze necesarul de efective cu voluntari. În plus, pe lângă strategia de descurajare a Rusiei, ţările NATO trebuie să mizeze şi pe diplomaţie. O detensionare sau chiar rezolvare a conflictului pe calea dialogului cu Putin ar fi de mii de ori mai preferabilă decât zăngănitul de arme ce se aude în prezent.
Încă suntem departe de potenţialul militar existent de o parte şi de alta în timpul războiului rece, când milioane de soldaţi erau concentraţi în Europa Centrală. Alianţa NATO are însă datoria să se pregătească din timp pentru orice fel de scenariu. Inclusiv acela că Rusia nu va asista pasivă la formarea "vârfului de lance". Dimpotrivă, sunt de aşteptat manevre ample în apropierea graniţelor NATO, cu dizlocări de trupe şi provocări intenţionate. Va culmina această evoluţie cu o nouă cursă a înarmării între Rusia şi NATO? Oricum ar fi, cele 28 de state membre ale NATO au în următorii ani misiunea de a-şi păstra unitatea şi hotărârea. În statele membre din sud, criza din Ucraina nu prea este percepută ca o ameninţare. Turcia de pildă, membră a NATO, a convenit în paralel cu ultima reuniune NATO o extindere a relaţiilor de afaceri cu Rusia.
Tensiunilor cu Rusia li se adaugă o nouă ameninţare la flancul de sud-est al alianţei. Este vorba de miliţiile teroriste ale "Statului Islamic", care ar putea năvăli din Siria şi Irak în Turcia, şi care sunt pe cale să-şi instaleze un cap de pod în Libia. NATO încă nu are răspuns la această ameninţare. Iar trupa de intervenţie rapidă nu-i va fi de ajutor aici. Sau poate totuşi? Sub conducerea SUA se formează o nouă alianţă împotriva SI. NATO încă nu joacă niciun rol în cadrul acestor pregătiri, dar poate că lucrurile se vor schimba.
