SUA subestimează impactul pe termen lung al morţii civililor asupra misiunilor lor militare şi nu au reuşit să înveţe lecţiile din 15 ani de angajament în Afganistan, informează un raport dat publicităţii, relatează AFP.
Armata americană s-a angajat să evite pierderile civile, loviturile eronate sau vizarea unor ţinte prost identificate, însă situaţii precum dispozitivele neexplodate sau partenerii fără scrupule au provocat frecvent uciderea civililor în Afganistan, în Irak, în Siria sau în alte părţi.
Potrivit raportului reţelei Open Society Foundations, fondată de miliardarul american George Soros, aceste decese ale civililor au discreditat grav misiunea SUA în Afganistan şi au contribuit la creşterea influenţei talibanilor.
„Aceste victime civile au accelerat insurecţia şi au discreditat guvernele american şi afgan”, afirmă fostul combatant al forţelor terestre americane, Christopher Kolenda, coautor al raportului.
Printre „principalii factori” care au provocat aceste morţi civile sunt loviturile aeriene neplanificate pentru a-i susţine pe militarii de la sol.
În Afganistan în 2008 de exemplu, loviturile aeriene au provocat moartea a 64% dintre cei 828 de civili ucişi de forţele proguvernamentale şi a 26% dintre civilii ucişi în total.
„Loviturile (...) asupra unor ţinte supravegheate de un anumit timp şi efectuate în urma unui comportament considerat suspect sunt în mod special îngrijorătoare”, afirmă raportul.
Raportul denunţă şi partenerii „prădători” din Afganistan, care pot acţiona „cu impunitate” din cauza legăturii strânse cu armata americană.
Autorii fac mai multe recomandări, precum înfiinţarea de „celule de protecţie a civililor” care să comunice cu comandanţii militari pentru a ameliora procesul de luare a deciziilor pe câmpul de luptă.
De asemenea, consideră autorii raportului, armata ar trebui „să evite dezminţirile şi să comunice la timp şi clar privind anchetele” declanşate în cazul morţii unor civili.