16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Londra vrea un acord "ca niciun altul în Istorie"
Londra vrea un acord "ca niciun altul în Istorie"

Marea Britanie îşi propune să încheie un acord cu UE "ca niciun altul în Istorie", a declarat luni ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, cu câteva ore înainte de deschiderea negocierilor cu privire la ieşirea din Uniunea Europeană, relatează France Presse.
"Drumul este încă lung, dar destinaţia noastră este clară: un parteneriat profund şi special între Marea Britanie şi UE, un acord ca niciun altul în Istorie", a spus el, într-un comunicat publicat înainte de sosirea sa la Bruxelles.
Cu aproape un an după referendumul cu privire la UE la 23 iunie 2016, Uniunea Europeană şi Marea Britanie încep luni negocieri destinate definirii modalităţilor de separare.
Se aşteaptă ca Londra să părăsească UE la sfârşitul lunii martie 2019, adică la doi ani după declanşarea oficială a procedurii de ieşire de către premierul Theresa May, la 29 martie.
"Ziua de astăzi marchează începerea negocierilor care vor modela viitorul Uniunii Europene şi al Marii Britanii şi viaţa cetăţenilor noştri", a subliniat Davis într-un comunicat, dorind ca "ambele părţi să iasă puternice şi prospere".
"În timp ce vor începe aceste negocieri, aş dori să reafirm că Marea Britanie va rămâne un partener devotat şi aliat al prietenilor noştri de pe întregul continent", a asigurat el.
David Davis se va întâlni luni cu negociatorul şef al Comisiei Europene, Michel Barnier, pentru a începe aceste discuţii destinate să reglementeze procesul de părăsire a UE după 44 de ani de mariaj.
Prima etapă urmează să fie consacrată găsirii unui acord cu privire la trei dosare stabilite ca priorităţi de către cei 27: drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie şi cele ale britanicilor instalaţi în UE, problema frontierei irlandeze şi "reglementarea financiară" sau nota de plată pe care trebuie să o achite Londra pentru angajamentele financiare luate deja în cadrul proiectelor europene.


Articole înrudite