Internetul: un mediu pentru extremiştii politici. Cam aşa l-au definit recent, la Potsdam, în cadrul unei conferinţe pentru siguranţa pe web, serviciile secrete, poliţia şi profesorii din statele europene. Aceştia sunt de acord că internetul este mediul prin care extremiştii îşi atrag cel mai des victimele. Radicali de stânga, radicali de dreapta, extremişti religioşi, toţi încearcă să-i ademenească pe viitorii simpatizanţi prin lumea digitală.
Din punctul de vedere al extremiştilor, acesta este cel mai bun lucru pe care îl pot face. Pentru că internetul este mediul fără limite, al oportunităţilor infinite. Internetul îţi aduce lumea întreagă în casă, dar te îndepărtează în acelaşi timp de mediul tău cel mai apropiat, cum ar fi familia. Şi pe asta mizează extremiştii.
Sfârşitul tradiţiilor
În acelaşi timp, internetul a reuşit să distrugă tradiţiile. Adică mai mult sau mai puţin tot ceea ce era considerat de valoare şi care era transmis de la o generaţie la alta. Din acest pachet făceau parte lucrurile pe care le consideram bune, corecte, şi pe care trebuia să le păstrăm ca atare. Tradiţiile s-au evaporat, în mare parte.
Acest lucru poate fi considerat şi pozitiv. Omul este în sfârşit liber, poate să facă ce vrea, fără să mai asculte de poveţele unor regi, maeştri sau profeţi. Nu mai lasă pe nimeni să-i dicteze ce are de făcut. Ce evoluţie!
Dar preţul acestei evoluţii îl plătim tot mai mult: tradiţiile au dispărut, iar ceea ce consideram „valori” în timpurile vechi, mai există foarte rar. Fiecare se comportă cum crede de cuviinţă. Dacă înainte tradiţiile ne călăuzeau drumul, acum fiecare şi-l alege singur. Şi pentru că tradiţiile, fiind inexistente, nu ne mai învaţă ce e bine şi ce e rău, fiecare a ajuns să creadă că tot ceea ce face e bine şi că are tot timpul dreptate. Sunt timpurile ego-ului exagerat. Distrugerea canoanelor produce egomaniaci.
„Critică” în loc de educaţie
Şi ar fi încă acceptabil, dacă egomanii nu ar avea puteri atât de mari. Canoanele distruse nu constau numai în reguli tradiţionale de comportament. Ci se extind asupra cunoaşterii şi a educaţiei. Faptul că educaţia e importantă şi că merită să îţi dai silinţa era de la sine înţeles, până nu demult.
Dar între timp, mediile de divertisment, reformele în învăţământ şi această cultură a „îndoielii” au distorsionat educaţia atât de mult, încât din ea însăşi a rămas numai o umbră. În aceste timpuri, în care orice informaţie este la un click distanţă, educaţia şi-a pierdut strălucirea. În locul ei s-a strecurat „critica” şi sugestia, pe care o primim peste tot, de a pune lucrurile la îndoială.
Această cultură a criticii s-a impus puternic. De ce? Este foarte simplu: atitudinea de acest gen face viaţa uşoară, pentru că nu mai obligă la nimic. Nu mai trebuie să ne dăm silinţa să ne însuşim cunoştinţe despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ajunge să avem o atitudine critică şi cu asta basta.
Spaţiul nelimitat al utopiilor
Şi exact pe asta se bazează extremiştii: programa lor vine ca o critică, fiind în acelaşi timp însă precară din punct de vedere intelectual. Un „Führer” pentru cei de dreapta, un revoluţionar pentru cei de stânga, un profet pentru cei religioşi: emblemele şi motto-urile, utopiile banale, modul în care îşi fac extremiştii propagandă e arhicunoscut.
Şi exact prin această strategie sunt ei potriviţi timpurilor actuale. Pentru că nu au de la cei pe care vor să îi ademenească nicio pretenţie. Nimic nu e complicat, totul poate fi obţinut imediat. Canoanele de altădată s-au simplificat în mâinile lor. Mesajul lor constă în maximum două - trei cuvinte cheie. Pentru egomaniacii needucaţi - o ofertă extrem de atrăgătoare. Se pare că niciodată educaţia şi identitatea nu au fost mai uşor de obţinut.
Iar asta explică şi de ce internetul este atât de propice pentru răspândirea ideologiilor extremiştilor: duce utopiile la infinit, în spaţiul nelimitat al promisiunilor. În lumea reală, vorbele fără rost sunt taxate, mai devreme sau mai târziu. Pe internet, ele se pierd într-un spaţiu al fanteziei şi al nebuniei, în care nu eşti contrazis niciodată. Pe vremuri se spunea că dacă nu eşti bun de nimic, te faci cârciumar. Astăzi, cine nu e bun de nimic ajunge să acceseze site-urile extremiştilor politici şi religioşi.
