Între 100.000 şi 120.000 de persoane ar urma să sosească în Germania într-un orizont de timp de luni sau câţiva ani în baza dreptului refugiaţilor de reîntregire familială, se estimează într-un studiu publicat de institutul german de cercetare a pieţei muncii (IAB), prezentat de agenţia EFE.
Estimarea a fost efectuată luând în calcul structurile familiale ale celor circa 1,3 milioane de solicitanţi de azil care au sosit în Germania începând din anul 2015. Cifrele relativ mici privind regrupările familiale se explică prin faptul că mulţi refugiaţi sunt singuri ori şi-au adus deja în Germania soţia şi copiii, semnalează documentul.
Dar această chestiune a dreptului reîntregirii familiale ar putea pune probleme în timpul negocierilor începute miercuri de cancelarul Angela Merkel pentru formarea unei noi coaliţii guvernamentale în urma alegerilor din 24 septembrie. Astfel, în timp ce conservatorii ei şi liberalii au în vedere o restrângere a acestui drept, Verzii, posibilul viitor partener al lor de coaliţie, refuză diminuarea drepturilor acordate solicitanţilor de azil.