Premierul bulgar Boiko Borisov şi omologul său grec Alexis Tsipras au anunţat recent că au stabilit planuri pentru construirea unei noi căi ferate care să lege Marea Egee de Marea Neagră, ocolind Strâmtoarea Bosfor congestionată de un trafic intens, la proiect putând să se alăture ulterior Serbia şi România, relatează AFP.
"Avem voinţa de a face ca Balcanii să avanseze", a declarat Alexis Tsipras în portul Kavala, situat în nordul Greciei, unde a semnat cu Borisov un memorandum privind acest proiect.
"Suntem pe cale să deschidem noi rute comerciale care să lege Marea Egee de Dunăre şi de Marea Neagră", a adăugat premierul elen în faţa presei. Acest proiect, aprobat de Uniunea Europeană, dar ale cărui date de început şi de finalizare nu sunt cunoscute, are ca scop legarea marilor porturi elene Salonic şi Kavala de cele bulgare Burgas, Varna şi Ruse. Numai tronsonul grec ar costa circa patru miliarde de euro. Sunt în derulare discuţii pentru a atrage Serbia în acest proiect, precum şi România într-o etapă ulterioară, a precizat Borisov.
O întâlnire între cele patru state vizate va avea loc la Varna pe 3 octombrie, a mai spus premierul bulgar.