Generalul american Philip Breedlove şi-a preluat luni postul de comandant suprem al Forţelor NATO în Europa (SACEUR), afirmând că priorităţile sale sunt garantarea „coeziunii” celor 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi succesul „tranziţiei în Afganistan” la sfârşitul lui 2014, relatează AFP.
În vârstă de 57 de ani, generalul Breedlove a înlocuit în cel mai înalt post militar al NATO un compatriot, amiralul James Stavridis, în cadrul unei ceremonii la sediul Centrului forţelor armate al Alianţei (SHAPE), situat la Mons, în sudul Belgiei, care a fost prezidată de secretarul general al organizaţiei, Anders Fogh Rasmussen.
General de patru stele care şi-a petrecut aproape două treimi din carieră în cadrul US Air Force, noul şef militar al NATO a fost numit la sfârşitul lunii martie de autorităţile americane după retragerea generalului John Allen, fost şef al coaliţiei internaţionale în Afganistan, care a renunţat în cele din urmă la postul de la SACEUR.
Numirea lui John Allen a fost suspendată anterior din cauza anchetei legate de scandalul care l-a costat pe David Petraeus postul de director al CIA. Citat în această anchetă, generalul Allen a fost în cele din urmă disculpat.
Generalul Breedlove, al 17-lea american care ocupă acest post la SACEUR, inaugurat în 1951-1952 de generalul Dwight Eisenhower, a declarat că prioritatea sa este să asigure că NATO „rămâne vigilentă şi pregătită să facă faţă provocărilor şi ameninţărilor viitoare, cu forţe armate competente şi complementare”. "Garantarea coeziunii este prioritatea mea", a precizat el.
Pe plan operaţional, Breedlove va trebui să administreze cu succes retragerea progresivă a forţelor internaţionale de luptă din Afganistan până la sfârşitul lui 2014 şi lansarea unei noi operaţiuni destinate 'susţinerii şi consilierii' armatei afgane începând din 2015.
În ceea ce priveşte Siria, Rasmussen a indicat în faţa presei că Turcia „nu a cerut sprijinul” partenerilor săi din NATO în urma atentatului cu maşină capcană de la Reyhanli, la frontiera siriană, unde o dublă explozie a făcut sâmbătă 48 de morţi şi peste o sută de răniţi. "Condamn ferm acest atac", a adăugat Ramussen.
La solicitarea Ankarei, o reuniune de urgenţă a NATO va fi organizată în octombrie, după ce tiruri de obuze siriene au afectat un sat turc. De atunci, baterii cu rachete Patriot au fost desfăşurate de Alianţă în Turcia pentru a proteja frontiera acesteia de eventuale atacuri.