Din ce în ce mai multe guverne resping accesul observatorilor ONU pentru drepturile omului susţinând că nimeni nu ar trebui să se amestece în treburile lor interne, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad al-Hussein, relatează DPA.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a menţionat un număr de ţări, între care Turcia, China şi Filipine, pentru că au încercat să întârzie sau să blocheze accesul unor organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.
„Aceste state îmi pot închide biroul — dar nu ne vor închide gura; nici nu ne vor orbi”, a declarat Zeid, la sesiunea anuală din septembrie a Consiliului ONU pentru drepturile omului de la Geneva.
„Dimpotrivă, eforturile de a diminua sau refuza un control legitim ridică o întrebare evidentă: Ce anume ascundeţi de noi?”, a întrebat diplomatul ONU de origine iordaniană.
Zeid a criticat Turcia pentru că a refuzat monitorizarea în regiunile kurde cu tulburări şi a menţionat că Beijingul poartă discuţii cu biroul său de 11 ani în legătură cu o misiune a ONU.
Responsabilul ONU a cerut accesul în Filipine, unde sute de infractori suspectaţi de trafic cu droguri au fost ucişi în cadrul războiului declarat drogurilor de preşedintele filipinez Rodrigo Duterte.
Zeid Ra'ad al-Hussein a subliniat de asemenea refuzul administraţiei americane de a investiga cazuri grave de încălcări ale drepturilor omului în centrul de detenţie de la Guantanamo.