Preşedintele în exerciţiu al SUA, Barack Obama, şi-a reiterat asigurările către aliaţii săi europeni, în contextul temerilor că succesorul său, populistul de dreapta Donald Trump, reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei, transmite DPA.
"Nu putea exista o diferenţă mai mare între viitorul preşedinte american şi mine. Însă democraţia americană înseamnă mai mult decât o singură persoană, oricare ar fi ea", a spus el într-un discurs la Atena, făcând referire la Trump, care îşi va prelua mandatul la 20 ianuarie.
"Administraţia mea va face tot ce va putea pentru a sprijini cea mai lină tranziţie posibilă, deoarece aşa trebuie să funcţioneze democraţia", a promis Obama.
De asemenea, preşedintele american în exerciţiu a subliniat că inegalităţile sunt "una dintre cele mai mari provocări" ale democraţiilor moderne.
Inegalităţile "deopotrivă între ţări şi chiar în cadrul aceleiaşi ţări" alimentează "un profund sentiment de injustiţie", a subliniat Obama într-un discurs în ultima sa vizită în Grecia. Ele sunt "unele dintre cele mai mari provocări ale economiilor şi democraţiilor noastre", a adăugat el.
Preşedintele american a remarcat că democraţia este uneori "imperfectă" şi că poate fi "lentă, frustrantă, dezordonată", dar că este cea mai bună dintre opţiunile posibile.
El a subliniat că, deşi lumea "nu a dus-o, la nivel global, niciodată mai bine", sunt de asemenea vizibile "perturbări enorme", în special atunci când "vedem că elitele mondiale par să trăiască după reguli diferite", "nu plătesc taxe, acumulează bogăţii, în timp ce alţii abia se descurcă".
Obama a remarcat că "toată lumea are acum un telefon mobil, astfel că poate vedea aceste inegalităţi".
"Există deopotrivă mai multe inegalităţi şi o mai mare conştiinţă a inegalităţilor", şi de aceea "este de înţeles dorinţa de renunţare la globalizare", aşa cum s-a văzut în cazul Brexit-ului, a subliniat el.
"În faţa acestei noi realităţi a şocului culturilor, este natural ca unii să caute să se refugieze în naţionalism", a recunoscut Obama.
El a mai atras atenţia că "astăzi, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie de o Europă democratică".