O călătorie prin Londra cu un taxi ce porneşte din Canary Wharf, districtul financiar, şi până la Bank of England pare să fie o experienţă britanică inimitabilă. Este, de asemenea, şi una chinezească. Taxiurile negre londoneze sunt fabricate de firma Manganese Bronze, deţinută în parte de Geely, producătorul auto din Shanghai care de anul trecut este şi proprietarul Volvo. Fondul suveran de investiţii China Investment Corporation (CIC) deţine al treilea pachet de acţiuni ca mărime din Songbird Estates, firma ce controlează Canary Wharf Group, compania imobiliară din spatele turnurilor ce domină orizontul estic al capitalei britanice. S-ar putea ca CIC să intre ca investitor şi la clădirea Citigroup, alt zgârie-nori simbolic pentru Londra, acum de vânzare.
Disperaţi după capitalul chinezesc
Bank of England nu este încă deţinută de chinezi, dar este tot mai încercuită de bănci chinezeşti, care au cumpărat sau închiriat aproximativ 28.000 mp de spaţii pentru birouri de când cu criza financiară. Bank of China, prezentă la Londra din 1929, s-a mutat recent într-un nou sediu somptuos ce domină banca centrală britanică. Puţin mai jos, pe King William Street, muncitorii lucrează la viitorul sediu al ICBC, alt gigant deţinut de statul chinez.
Asemenea semne vizibile ale năvalei chinezeşti alimentează temerile multor europeni. Un sondaj realizat în martie pentru BBC World Services a dezvăluit o creştere a îngrijorării privind mutarea spre est a centrelor de putere economică: majoritatea germanilor, italienilor şi francezilor au o părere negativă despre ascensiunea Chinei. Americanii şi canadienii, la fel, iar procentajele au urcat faţă de un sondaj similar din 2005.
Elita politică a Europei are mai puţine nelinişti de acest fel. Blocajul achiziţiilor pe pieţele datoriilor suverane a făcut ca mai multe ţări cu probleme din zona euro să se întrebe dacă nu cumva răspunsul la rugăciunile lor este China. În recentul său turneu european, premierul chinez Wen Jiabao a afirmat că ţara sa va continua să cumpere obligaţiuni de stat cu denominare în euro. Delegaţiile fac naveta între Beijing şi Atena, Lisabona şi Madrid pentru a-şi declara prietenie eternă şi a vedea dacă chinezii nu sunt cumva dispuşi să vină cu nişte investiţii.
Şi nu doar guvernele sunt disperate după capitalul chinezesc. Saab, producător auto suedez cu mari probleme, încearcă să-şi vândă din acţiuni către două firme chinezeşti pentru a-şi consolida viitorul. Olandezul Victor Meijers, singurul partener străin de la DeHeng Law Offices, una dintre cele mai mari firme de avocatură din China, spune că primeşte în fiecare lună mai multe cereri de la companii europene cu probleme care caută un cavaler pe cal alb din Regatul de Mijloc.
De fapt, China nu este nici salvatoarea, nici distrugătoarea Europei. Dar se pare că Europa va simţi forţa expansiunii chineze mai devreme decât America. Europa poate fi considerată de unii irelevantă din punct de vedere geopolitic, dar chinezii se simt mai bine veniţi aici decât peste Ocean, unde o firmă petrolieră chinezească a fost împiedicată să cumpere Unocal în 2005 – un eveniment care încă mai marchează percepţiile de ambele părţi. Este îndoielnic că firmele europene au mai multă nevoie de lichidităţi decât cele americane, dar uriaşele deţineri chinezeşti la Trezoreria SUA constituie un imbold pentru diversificare şi intrarea pe alte pieţe.
Avantajele euro
Incursiunile economice ale Chinei în Europa se pot împărţi în trei categorii (chiar dacă unele distincţii sunt mai puţin evidente în China). Mai întâi, sunt investiţiile financiare ale statului prin intermediul unor organisme ca CIC sau SAFE – autoritatea de stat pentru schimburi internaţionale, care supraveghează vastele rezerve de valută ale ţării. În al doilea rând, sunt investiţiile private ale unor indivizi bogaţi şi, treptat, ale unor firme specializate. În al treilea rând, este avansul corporaţiilor din China.
Să începem cu fluxurile oficiale. Datele sunt parţiale, dar două lucruri sunt limpezi: China doreşte să-şi diversifice investiţiile şi zona euro este alternativa naturală. Analistul Simon Derrick de la banca americană BNY Mellon estimează că aproximativ un sfert din surplusul rezervelor Chinei (în valoare totală de 3.000 mld. dolari) sunt investite acum în active cu denominare în euro. Având în vedere ritmul acumulărilor din ultima vreme – aproximativ 200 mld. dolari pe trimestru – se presupune că 150–200 mld. dolari din rezervele Chinei s-au îndreptat spre zona euro începând cu vara trecută (alte câteva miliarde intrând în active denominate în lire sterline).
Fluxuri de asemenea dimensiuni ar putea explica parţial de ce euro a continuat să aibă un comportament mai bun decât se aştepta multă lume, având în vedere criza datoriilor suverane. Dar s-ar putea să semnaleze o viitoare slăbiciune. Dorinţa Chinei de a-şi încetini rata de creştere a rezervelor ar putea slăbi cererea pentru active denominate în euro. „Asta ar putea duce la valori radical diferite ale euro“, observă Derrick.
Dar largheţea are limitele ei. Anunţurile exuberante ale spaniolilor, potrivit cărora chinezii sunt pe cale să pompeze bani în băncile de economii ale ţării, au fost rapid puse la punct. Speranţele privind potopul de capital chinezesc dedicat Greciei nu s-au materializat încă. Cea mai proeminentă afacere este concesiunea către COSCO Pacific, un gigant de transporturi navale şi porturi, a unui terminal din portul Pireu şi poate construcţia a încă unuia. Dar, departe de a fi o mişcare oportunistă, este vorba de o afacere demarată în 2007, la preţurile dinaintea crizei.
