28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brexitul, o calamitate pentru Marea Britanie
Brexitul, o calamitate pentru Marea Britanie

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va însemna pentru această ţară cea mai mare calamitate după al Doilea Război Mondial, a declarat recent James Chapman, fostul şef de cabinet al ministrului pentru Brexit. Acesta a făcut apel la crearea unei noi forţe politice care să se opună "divorţului" de UE, transmite Reuters. "Este cea mai mare calamitate pentru ţara noastră după al Doilea Război Mondial, mă tem", a declarat Chapman, care a fost şeful de cabinet al ministrului britanic pentru Brexit, David Davis, timp de aproape un an după referendumul din iunie 2016 privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar. Chapman i-a îndemnat ulterior, tot marţi, pe deputaţii "raţionali", indiferent de partid, să admită că "Brexitul e o catastrofă, să se unească într-o nouă formaţiune, dacă va fi nevoie, şi să-i pună capăt".


Articole înrudite