16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brexitul ar putea diminua cu 1.600 miliarde de dolari valoarea globală a fuziunilor şi achiziţiilor
Brexitul ar putea diminua cu 1.600 miliarde de dolari valoarea globală a fuziunilor şi achiziţiilor

O ieşire dezordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea diminua cu până la 1.600 de miliarde de dolari valoarea viitoarelor fuziuni şi achiziţii încheiate la nivel mondial, arată un studiu realizat de Baker & McKenzie, informează Bloomberg.
Potrivit acestei cercetări, absenţa unei foi de drum clare cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea provoca incertitudine în mediul politic şi pe pieţele financiare, ceea ce ar afecta planurile de investiţii pe termen mediu şi încrederea companiilor.
Incertitudinea provocată de votul la referendumul care a avut loc în Marea Britanie în data de 23 iunie a avut deja un impact pe piaţa de fuziuni şi achiziţii. Valoarea fuziunilor şi achiziţiilor încheiate de la începutul anului şi până în prezent este de 1.500 miliarde de dolari, cu 16% mai mică decât în perioada similară a anului trecut. De asemenea, vânzările de acţiuni au scăzut cu 63% în ritm anual până la 206 miliarde de dolari.
Însă nu toate datele sunt negative. În ultima lună au fost anunţate tranzacţii de aproximativ 103 miliarde de dolari care vizează companii europene, precum preluarea designerului britanic de chipuri ARM Holdings Plc de către grupul japonez SoftBank Group Corp. cu suma de 32 de miliarde de dolari şi achiziţionarea companiei americane WhiteWave Foods Co. de către grupul francez Danone.
"În ultimele zile au apărut dovezi că piaţa de fuziuni şi achiziţii din Marea Britanie nu se va prăbuşi, chiar dacă nu va reveni la nivelul de dinainte. De asemenea, Londra îşi va menţine concentraţia remarcabilă de talente în domeniile financiar, legal şi economic", a declarat Tim Gee, partener la Baker & McKenzie.
Impactul Brexitului nu va duce la un "scenariu de tip Lehman" la nivel global, iar scenariul de bază al studiului arată că activitatea globală de M&A "va suferi doar o scădere modestă în următorii doi ani după care îşi va reveni complet". În schimb, în conformitate cu un scenariu pesimist, studiul realizat de Baker & McKenzie prognozează o încetinire semnificativă a creşterii economice în zona euro, precum şi o scădere cu 40% a fuziunilor şi achiziţiilor în regiune în cursul anului 2017, comparativ cu ceea ce s-ar fi întâmplat dacă Marea Britanie ar fi votat în favoarea rămânerii în UE.
Într-un studiu similar realizat în 2015, Baker & McKenzie a estimat că o eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar duce la scăderea cu 1.400 a valorii viitoarelor fuziuni şi achiziţii.


Articole înrudite