Programul de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite are la bază tehnologii care nu au atins încă maturitatea şi care ating costuri colosale, după 30 de ani de la lansarea "Războiului Stelelor" de către Ronald Reagan, deşi acesta a fost revizuit între timp.
Numeroşi experţi consideră că sistemul "nu merge", în pofida faptului că în prezent acesta nu mai vizează să facă faţă unui atac masiv cu rachete nucleare sovietice, ci să îndiguiască un "atac limitat". Cu alte cuvinte, provocarea este mai complicată decât doborârea cu o rachetă de tip Patriot a unei rachete cu rază scurtă de acţiune ca cea de tip Scud. Este vorba despre distrugerea unei rachete cu o rază de acţiune de peste 1.000 de kilometri, eventual o rachetă intercontinentală (ICMB), atunci când aceasta din urmă se află în spaţiu.
Cu interceptorii săi de tip SM-3, care echipează 26 de distrugătoare şi crucişătoare de tip AEGIS antirachetă, şi cei 30 de interceptori de tip GBI din hangarele în care sunt staţionaţi în Alaska şi California, Pentagonul dă asigurări că are "încredere în capacitatea sistemului de apărare antirachetă balistică de a proteja Statele Unite împotriva unui atac limitat din partea Coreei de Nord şi Iranului, în prezent şi în viitorul apropiat", a reafirmat la începutul lui mai, în Senat, şeful apărării antirachetă, generalul Richard Formica.
Însă, în opinia unor experţi, în afară de faptul că nici Phenianul şi nici Teheranul nu dispun de ICMB pentru a pretinde că pot atinge teritoriul american, este vorba despre o iluzie. "Niciuna dintre problemele fundamentale legate de apărarea antirachetă balistică nu a fost soluţionată", scriu George Lewis şi Theodore Postol, profesori la Universitatea Cornell şi MIT, într-un studiu de referinţă.
Agenţia specializată din cadrul Pentagonului, Missile Defense Agency (MDA), oferă asigurări că a reuşit 25 din cele 30 de teste de interceptare cu SM-3 - rachete utilizate în cadrul scutului antirachetă al NATO -, în pofida faptului că ultimele două teste de interceptare cu GBI, în 2010, au eşuat. Însă, în opinia lui Lewis şi Postol, aceste teste au doar "aparenţa unui succes". Ele au fost organizate, în opinia lor, astfel încât (traiectoria, ora tirului şi tipul de rachetă cunoscut dinainte), în condiţii reale, majoritatea ar fi eşuat.
"Deficite de performanţă"
Biroul din cadrul Pentagonului însărcinat cu efectuarea de teste operaţionale recunoaşte că rachetele de tip GBI - în valoare de 70 de milioane de dolari bucata - au "demonstrat, în acest stadiu, o capacitate redusă împotriva unei ameninţări simple", din cauza unei imaturităţi tehnologice, care a condus deja la abandonarea a numeroase programe, ca cel vizând distrugerea rachetelor cu ajutorul laserului.
În ceea ce priveşte noile versiuni de rachetă SM-3 (IB şi IIA), care costă peste 20 de milioane una şi din care Pentagonul intenţionează să deţină 678 de exemplare în 2020, Curtea de Conturi americană (GAO) şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la "întârzieri şi deficite de performanţă", dar şi la "provocări importante pentru dezvoltarea tehnologiei". "Atingerea unei ogive în spaţiu este o problemă foarte complicată şi nu văd cum va fi soluţionată, pur şi simplu pentru că este o problemă de fizică, ci nu de inginerie", a declarat Yousaf Butt, un fizician nuclear membru al Monterey Institute.
Adăugarea unor diversiuni (decoy), ca de exemplu nişte "simple baloane", unei ogive face identificarea acesteia din urmă, în spaţiu, aproape imposibilă, adaugă el. Distingerea între diversiuni şi ogive constituie o "mare problemă", au declarat pentru AFP mai mulţi foşti comandanţi de distrugătoare antirachetă.
Întrebat, anul trecut, despre mijloacele de a le distinge, directorul MDA a evocat programul de satelit PTSS. Programul a fost abandonat într-un final, la începutul lui aprilie, "din cauza unui important risc tehnologic" în crearea sa.
În pofida rezultatelor contestate, apărarea antirachetă a devenit o "vacă sacră" pentru clasa politică americană, susţinută de o intensă campanie de lobby din partea industriilor apărării, notează Yousaf Butt. Încă de la începuturile sale, apărarea antirachetă a costat 158 de miliarde de dolari, potrivit MDA. În 2014, Pentagonul intenţionează să cheltuiască "9,2 miliarde de dolari şi alte 45,7 miliarde în următorii cinci ani". În opinia lui Joseph Cirincione, preşedintele Ploughshares Fund şi membru al unei celule care îl consiliază pe secretarul de Stat John Kerry, ameninţarea nu este la înălţimea investiţiilor. În 2008, verdictul său era fără apel. "În opinia mea, programul apărării antirachetă balistică este cea mai longevivă escrocherie din istoria apărării americane", spunea el.
