22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
2012 este, probabil, unul dintre cei mai sângeroşi ani pentru jurnaliştii din întreaga lume, cel puţin 67 dintre ei fiind ucişi la datorie, a anunţat Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ), cu sediul la New York, relatează AFP.
Siria este, de departe, cea mai periculoasă ţară, cu 28 de reporteri omorâţi.
„Cu 67 de jurnalişti ucişi la datorie până la jumătatea lui decembrie, 2012 va deveni, probabil, unul din cei mai sângeroşi ani de când a început CPJ să publice rapoarte anuale, în 1992”, a indicat organizaţia în raportul său anual.
Bilanţul a crescut cu 42% faţă de anul trecut, în special în contextul conflictului din Siria, al atacurilor armate din Somalia, violenţelor din Pakistan şi al asasinărilor unor jurnalişti în Brazilia.
Cel mai nefast an de până acum pentru profesia de jurnalist a fost 2009, când au murit la datorie 74 de reporteri, din care aproape jumătate au fost ucişi într-un masacru în provincia filipineză Maguindanao.
Majoritatea victimelor, 94%, au fost ucise în propria ţară, număr aflat în media anilor precedenţi. Doar patru jurnalişti au fost ucişi în afara ţării lor, toţi în Siria: doi francezi, fotograful independent Rémi Olchik şi reporterul de la France 2 Gilles Jacquier, americana Marie Colvin, care scria pentru Sunday Times, şi jurnalista de la Japan Press, Mika Yamamoto.
CPJ a precizat că încă investighează condiţiile în care şi-au pierdut viaţa alţi 30 de reporteri, pentru a stabili dacă acestea sunt legate de activitatea lor.
„Jurnaliştii pe internet au fost afectaţi mai grav decât oricând, iar proporţia reporterilor independenţi ucişi a fost superioară mediei istorice”, a mai subliniat organizaţia în raportul său.
Şi alte organizaţii internaţionale înregistrează, în mod independent, decesele jurnaliştilor. Anul trecut, Press Emblem Campaign, cu sediul la Geneva, a calculat că au fost ucişi 106 jurnalişti în 2011, din care 20 în timp ce acopereau evenimentele din cadrul Primăverii arabe.


Articole înrudite