22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Armata israeliană a primit ordinul să îşi reducă măsurile de securitate în Cisiordania ocupată cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, arată un comunicat militar publicat miercuri şi citat de AFP. Conform acestui text, începând de joi şi până la 20 ianuarie 2013, armata şi poliţia israeliană vor mobiliza efective suplimentare pentru a facilita trecerea la punctele de control din Bethleem a pelerinilor creştini, printre care şi palestinieni din teritoriile ocupate şi arabi israelieni.
Oraşul palestinian Bethleem, unde s-a născut Isus conform tradiţiei creştine, se află dincolo de bariera de securitate ridicată de Israel în Cisiordania.
Aproximativ 20.000 de permise de intrare în Israel au fost acordate palestinienilor creştini din Cisiordania, iar 200 dintre aceştia pot tranzita prin aeroportul Ben Gourion din Tel-Aviv pentru a pleca în străinătate. La cererea Autorităţii palestiniene, 300 de palestinieni creştini care locuiesc în străinătate au fost autorizaţi să viziteze Cisiordania. În cele din urmă, 500 de palestinieni creştini din Fâşia Gaza cu vârste sub 16 ani sau peste 35 de ani au fost autorizaţi să îşi viziteze familiile din Israel şi Cisiordania şi să participe la ceremonii religioase.
Diferitele culte creştine din Þara sfântă sărbătoresc Crăciunul la date diferite, 24 şi 25 decembrie pentru romano-catolici şi începutul lui ianuarie pentru ortodocşii pe stil vechi.


Articole înrudite