Acestea sunt, din păcate, scene aproape zilnice din viaţa politică din Europa. Lideri, uneori la cel mai înalt nivel, sunt puşi sub acuzare pentru corupţie, lipsa eticii sau finanţare ilegală ...
Cum scandalul de spionaj cauzat de NSA continuă să facă valuri în presa europeană, ministrul german de justiţie, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, a vorbit despre posibilitatea adoptării unor ...
Tokyo Electric Power (Tepco) se pregăteşte să evacueze din clădirea reactorului avariat al centralei nucleare Fukushima-Daiichi circa 400 de tone de combustibil nuclear uzat (puternic îmbogăţit ...
Mohamed Badie, liderul suprem al Fraţilor Musulmani, frăţia din rândurile căreia se trage preşedintele islamist egiptean Mohamed Morsi înlăturat de armată, a fost arestat în noaptea dintre l ...
Uniunea Europeană precum şi cele 17 state din zona euro au ieşit din recesiune în trimestrul al doilea, graţie unei creşteri a Produsului Intern Brut de 0,3% (în ambele zone) comparativ cu prim ...
Administraţia Barack Obama a recunoscut miercuri, la două luni după primele dezvăluiri ale lui Edward Snowden, că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a încălcat legea între 2008 şi 2011, ...
Noul preşedinte al Paraguayului, Horacio Cartes, posesor al uneia dintre cele mai mare averi din ţară, şi-a donat salariul pe următorii cinci ani parohiei San Rafael, care administrează o clinic ...
Grecia ar putea primi ajutor financiar suplimentar din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional fără noi condiţii de salvare sau alte reduceri ataşate, potrivit ministrului gr ...
Statele Unite au pregătit scena, luni, pentru o posibilă intervenţie militară împotriva regimului din Siria, ca reacţie la presupusul atac chimic împotriva civililor, care a avut loc săptămâ ...
La zece ani după decizia fostului preşedinte american George W. Bush de a invada Irakul, fără mandat din partea Consiliului de Securitate al ONU, actualul lider de la Casa Albă, Barack Obama, se ...
Organizaţia Amnesty International (AI) a criticat, într-un raport publicat luni, eşecul Misiunii ONU în Kosovo (MINUK) în investigarea dispariţiilor de persoane, cele mai multe de etnie sârbă, ...