26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
114 milioane euro fonduri europene pentru educaţie, prin „Bani de liceu” şi „Bursa profesională”
114 milioane euro fonduri europene pentru educaţie, prin „Bani de liceu” şi „Bursa profesională”

Ministerul Educaţiei Naţionale a semnat, săptămâna trecută, două contracte de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de 114 milioane euro. Contractul aferent programului „Bani de liceu”, cu o valoare de 31 milioane euro, va permite susţinerea şi continuarea acestui program şi va acoperi cheltuielile realizate/estimate de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015-2019 pentru acest tip de sprijin. Astfel, începând cu acest an şcolar, fiecare beneficiar al programului „Bani de liceu” va primi, lunar, pe întreaga durată a cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei/lunar, faţă de 180 lei/lunar, suma primită anterior majorării. De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei a fost indexată de la 150 la 500 lei/membru de familie, urmare a corelării acestui plafon la situaţia economică actuală (salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar).
În ceea ce priveşte contractul de finanţare semnat între Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic şi Ministerul Fondurilor Europene pentru Programul „Bursa profesională”, acesta are o valoare de 83 milioane euro. Banii vor acoperi cheltuielile realizate de statul român în cadrul programului „Bursa Profesională” pentru perioada anilor şcolari 2015-2018 şi vor asigura continuarea acestuia în anii următori, în limita alocării financiare estimate din Programul Operaţional Capital Uman, prin care sunt derulate ambele proiecte. Prin „Bursa profesională”, 80.132 de elevi din clasele IX-XI din învăţământul profesional, inclusiv învăţământul dual, vor fi stimulaţi să-şi continue studiile cu burse acordate din fonduri europene, 20% dintre elevi provenind din mediul rural. Bursa acordată în acest program, în valoare de 200 lei, se plăteşte tuturor elevilor, indiferent de veniturile părinţilor lor, dar în anumite condiţii de frecvenţă menţionate în art. 7 din HG 1062 din 30 octombrie 2012 sau în art. 7 din HG 951/2017, fiind o modalitate de a promova în mod direct participarea la programe de educaţie şi formare profesională iniţială. Ministrul Rovana Plumb a declarat că „o prioritate a Guvernului României este de a investi, prin Fondul Social European, cu precădere în măsuri dedicate reducerii abandonului şcolar, dezvoltării învăţământului profesional şi de a asigura corelarea ofertelor educaţionale cu nevoile actuale ale pieţei muncii”.


Articole înrudite