28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Unitatea de Primiri Urgenţe a Judeţeanului, fără stoc de catastrofă şi perfuzoare
Unitatea de Primiri Urgenţe a Judeţeanului, fără stoc de catastrofă şi perfuzoare
Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a fost anunţată de către conducerea Unităţii de Primiri Urgenţă din cadrul Spitalului de Urgenţă Galaţi că nu mai are medicamente şi materiale sanitare decât pentru o săptămână, că nu mai are perfuzoare şi că nu mai are deloc stoc pentru catastrofe. „Şeful Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean ne-a sesizat că se confruntă cu dificultăţi vizavi de asigurarea medicamentelor şi a materialelor sanitare. De fapt mai au la dispoziţie medicamente şi materiale sanitare doar pentru o săptămână, nu mai au perfuzoare, iar stocul de catastrofă nu mai poate fi asigurat. De aceea ne-a solicitat suplimentarea fondurilor necesare unor noi achiziţii. Facem precizarea că Direcţia de Sănătate Publică Galaţi este responsabilă de asigurarea aprovizionării Unităţii de Primiri Urgenţe prin fonduri de la Ministerul Sănătăţii. Nu cred că e vorba de o lipsă de bani, deoarece atât anul trecut cât şi în acest an fondurile alocate sunt la fel. Vom face un audit intern care să arate cum de s-a ajuns în această situaţie. Avem informaţii că o parte a acestor medicamente şi materiale sanitare au fost folosite în interesul Spitalului de Urgenţă Sf. Apostol Andrei şi nu pentru destinaţia lor iniţială”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi.
Spitalul Judeţean, dator Unităţii de Primiri Urgenţe?
Cel puţin aşa par a sta lucrurile, dar controlul de la Unitatea de Primiri Urgenţe va arată care este realitatea. „Există o legislaţie sanitară care precizează că spitalul trebuie să returneze Unităţii de Primiri Urgenţe materialele consumate în cadrul acestei unităţi pentru bolnavii care mai apoi au fost internaţi în spital. Se pare că nu s-ar fi returnat în totalitate aceste sume, dar vom vedea atunci când vom avea date concrete”, a declarat directorul DSP Galaţi.
Au întârziat banii de la Ministerul Sănătăţii
Acest lucru îl precizează managerul Spitalului de Urgenţă, dr. Călina Lazarovici. „Nu avem nicio legătură cu situaţia creată, nu s-a folosit spitalul de medicamentele şi materialele sanitare ale UPU. Finanţarea acestei unităţi este asigurată de Ministerul Sănătăţii şi probabil sunt întârzieri la finanţare”, a precizat dr. Lazarovici.


Articole înrudite