25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Veşti bune pentru gălăţenii care fac naveta între comunele limitrofe şi Galaţi, dar şi pentru cei care apelează frecvent la transportul interjudeţean. Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a decis să suspende protestele anunţate la nivel naţional.
„Protestele vor fi reluate numai în cazul în care promisiunile ce vizează promovarea ordonanţei solicitate de altfel încă din luna august 2012 de însăşi primul ministru Victor Ponta (ordonanţa de modificare a OG 27) nu vor fi asumate  în mod oficial de cele două ministere de resort, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor”, ne-a declarat Sorin Amarinei, vicepreşedintele secţiunii Transport Persoane din Federaţia Operatorilor Români de Transport. Transportatorii sunt nemulţumiţi după ce Guvernul a decis să suspende atribuirea traseelor judeţene şi interjudeţene, în condiţiile în care la Galaţi au fost investiţi sute de mii de euro în achiziţionarea de noi autobuze şi microbuze.
Ministerul Transporturilor face noi promisiuni
Transportatorii au cerut Guvernului să organizeze cât mai repede atribuirea traseelor judeţene şi interjudeţene, ţinând cont şi de hotărârile instanţelor de judecată, care au anulat mai multe prevederi ale legii în domeniu. Acestea vizează dreptul firmelor de transport aflate în insolvenţă, dar şi al celor care au datorii la stat, de a participa la licitaţiile pentru atribuirea traseelor. Unul dintre cei mai mari transportatori din judeţ, firma Dumony, a câştigat deja procesele cu statul pe aceste reglementări, dar rămâne de văzut dacă Guvernul va ţine cont de hotărârile judecătoreşti la organizarea noilor licitaţii. Proprietarii de microbuze doresc şi măsuri mai ferme împotriva pirateriei, care în ultimii ani a atins un nivel alarmant. Pentru a mai domoli spiritele, Ministerul Transporturilor se angajează la noi promisiuni. „Ministerul Transporturilor dă asigurări că va întreprinde toate demersurile necesare şi legale ca proiectul de act normativ ce vizează modificările O.G. nr.27/2011 privind transporturile rutiere să poată fi promovat în următoarea şedinţă de Guvern”, au precizat reprezentanţii ministerului de resort.


Articole înrudite