06 MARTIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Marcel Ciolacu: Alocăm fonduri pentru armament, dar banii să ajungă la fabrici româneşti
Marcel Ciolacu: Alocăm fonduri pentru armament, dar banii să ajungă la fabrici româneşti

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, legat de Planul Rearm Europe, că este de acord cu alocarea suplimentară de fonduri pentru armament, cu condiţia ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare.
'Comisia Europeană dă dreptate României. Cheltuielile de apărare nu vor fi incluse în calculul deficitului bugetar! Voi răspunde la scrisoarea preşedintelui Comisiei Europene privind Planul Rearm Europe că sunt de acord să alocăm suplimentar fonduri pentru armament, cu condiţia ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare. Aşa putem să angajăm oameni în plus şi să producem în trei schimburi! Planul anunţat ieri la Bruxelles arată că Europa înţelege urgenţa majorării cheltuielilor de apărare, scoţând aceste sume din calculul deficitului bugetar. Este exact ce susţine România încă de la începutul războiului din Ucraina', a scris Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Premierul a adăugat că apariţia unui instrument european de împrumuturi de 150 de miliarde de euro pentru investiţii în apărare şi susţinerea capitalului privat vor ajuta la deschiderea de noi unităţi de producţie în România.
'Aşadar, rămânem pe coordonatele de până acum: da - pentru majorarea cheltuielilor de apărare, nu - pentru trimiterea de trupe româneşti în Ucraina', a transmis Marcel Ciolacu. (sursa Agerpres)


Articole înrudite