Pe rolul Tribunalului Galaţi a fost înregistrată, pe data de 3 martie 2025, cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv înaintată de combinatul siderurgic Liberty Galaţi. Primul termen este stabilit pentru miercuri 05 martie 2025, ceea ce este de o rapiditate de neimaginat având în vedere că de pe o zi pe alta nu se stabilesc aproape niciodată termene de judecată în cauze comerciale. În plus, tot în luna martie urma să aibă loc o şedinţă de judecată pentru zeci de cereri de faliment. În acest context, deschiderea procedurii de concordat preventiv ar putea fi o portiţă pentru evitarea intrării în procedură de faliment şi evitarea imediată în colapsul financiar care planează de ceva vreme asupra fostului Sidex Galaţi.
Însă pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv nu este suficientă doar o cerere, ci trebuie îndeplinite anumite condiţii şi mai ales este neceară şi aprobarea creditorilor, după cum prevede Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Abia după aprobarea concordatului de către creditori, administratorul concordatar solicită judecătorului-sindic să omologheze concordatul preventiv. Pentru omologare, judecătorul-sindic verifică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) valoarea creanţelor contestate şi/sau în litigiu nu depăşeşte 25% din masa credală;
b) concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezintă cel puţin 75% din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate.
Judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită
După omologarea concordatului, apare şi vestea proastă pentru creditori. Dispunând omologarea, judecătorul-sindic suspendă toate procedurile de executare silită.
Legea prevede că de la data comunicării hotărârii de omologare a concordatului preventiv se suspendă de drept urmăririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului şi curgerea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţelor acestora contra debitorului, cu menţiunea că curgerea dobânzilor, a penalităţilor şi a oricăror altor cheltuieli aferente creanţelor nu se suspendă faţă de creditorii semnatari, cu excepţia situaţiei în care aceştia îşi exprimă expres, în scris, acordul în sens contrar, acord ce va fi menţionat în proiectul de concordat.
La fel de important este că, în perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolvenţei faţă de debitor, iar în cursul procedurii, Liberty Galaţi îşi desfăşoară activitatea în limitele afacerii sale obişnuite, în condiţiile concordatului preventiv, sub supravegherea administratorului concordatar.
Articole similare: Combinatul siderurgic Liberty Galaţi vrea să intre în concordat preventiv