28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O mie de oameni, dintre care aprope 300 preoţi din toată eparhia, alte sute de măicuţe şi locuitori ai comunelor, soldaţi şi jandarmi, cărora li s-au alăturat circa 300 de gălăţeni, au participat sâmbătă la cea mai importantă manifestare religioasă din oraşul de la Dunăre. "Călători pe cărările sfinţilor" s-a intitulat procesiunea cu moaştele Sf. Spiridon aduse din Grecia de o delegaţie condusă de ÎPS Nectarie de Kerkira din insula Corfu, precum şi cu raclele cu părticele din moaştele Sf. Ap. Andrei, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Ierarh Atanasie şi Sf. Vasile cel Mare. O raclă cu moaştele Sfântului Apostol Andrei, cel care a vestit pentru prima dată creştinismul în zona României, dar şi moaştele celorlalţi sfinţi, sunt depuse în faţa Catedralei arhiepiscopale până pe 30 noiembrie. Pelerinajul a fost prima manifestare din calendarul serbărilor Galaţiului.


Articole înrudite