Boboteaza, serbată în ziua de 6 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă şi are, pe lângă înţelesurile creştine, care amintesc momentul naşterii spirituale a Mântuitorului, trăsături de mare sărbătoare populară. Ea semnifică botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului şi este sărbătoarea căreia îi sunt asociate o serie de obiceiuri, datini şi tradiţii străvechi, religioase şi păgâne, frumoase prin ineditul lor. În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan.
Pregătirea acestui moment se face, şi astăzi, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Locul de desfăşurare a slujbei se alege împreună cu preotul locului, de obicei într-un spaţiu mai larg, unde să fie cel puţin o fântână, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se pune în vase mari de lemn şi, tot acum, se taie, la râu, o cruce mare de gheaţă. În jurul acestei cruci sau în jurul crucii care se află în mod normal în curtea bisericii, se desfăşoară întreg ceremonialul religios, la care participă toată suflarea comunităţii. După slujba de sfinţire a apei, transformată în agheasmă, fiecare sătean îşi ia apă sfinţită în vasele de lemn sau de sticlă cu care a venit de acasă. Pe drumul de întoarcere ei strigă "Chiraleisa", pentru belşugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului şi pentru creşterea cât mai mare a cânepii şi toarnă câte puţină agheasmă în toate fântânile întâlnite în cale. Odată ajunşi acasă, oamenii sfinţesc cu agheasmă şura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa şi interiorul casei.
Boboteaza cumulează elemente specifice de reînnoire a timpului calendaristic, la riturile creştine adăugându-se practici populare de purificare a spaţiului şi de alungare a spiritelor malefice. În Bucovina, purificarea aerului se făcea, cândva, prin focuri şi fumegaţii, în cadrul unui obicei numit Ardeasca. Această manifestare avea loc imediat după sfinţirea apei, când tinerii se retrăgeau pe locuri mai înalte, având asupra lor cărbuni aprinşi ce fuseseră folosiţi anterior la aprinderea secăluşelor, şi aprindeau focurile de Bobotează. Rugul era făcut din vreascuri şi frunze uscate strânse de feciori cu o zi înainte. Tinerii cântau şi dansau în jurul focului şi săreau peste foc, atunci când acesta se mai potolea, în credinţa că vor fi feriţi, astfel, de boli şi de păcate. La plecare, fiecare lua cărbuni aprinşi, cu care, odată ajunşi acasă, afumau pomii din livadă în scop fertilizator.
În cele trei zile, cât ţine Boboteaza în Bucovina, există sate în care vecinii, prietenii şi rudele obişnuiesc a se colinda reciproc, după cum există comunităţi în care, în aceste zile, reapar mascaţii. Tinerii, mascaţi în babe şi moşnegi, colindă mai ales pe la casele unde se găsesc fete de măritat, obiceiul fiind o reminiscenţă a cultului moşilor şi strămoşilor, precum şi a unor vechi practici fertilizatoare.
A spăla în această zi este considerat a fi un păcat mare. Dacă speli în această zi, se crede că dai drumul “necuraţilor” să intre în apă sau că “spurci” apa. Un obicei foarte întâlnit printre comunităţile care îşi au aşezările în apropierea apelor, cum este şi la noi, de pildă, este ca preotul să arunce o cruce în apele îngheţate. Tinerii mai curajoşi se avântă pentru a aduce crucea, iar despre cel care vine cu ea la suprafaţă se spune că va avea parte de un an rodnic şi norocos.
