23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Vineri, la ora 16.30, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, în colaborare cu Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, organizează o serie de activităţi înscrise în manifestările dedicate Zilei Internaţionale a Dunării – eveniment marcat în fiecare an pe 29 iunie. În acest sens va fi susţinută o conferinţă ştiinţifică cu tema „Să ne implicăm în salvarea sturionilor şi a râurilor”. Acţiunile vor debuta cu vizitarea expoziţiei vii a acvariului instituţiei muzeale gălăţene, care expune toate cele patru specii de sturioni întâlnite în bazinul Dunării, după care se va vizita expoziţia “Pescuit, prohibiţie şi conservarea ihtiodiversităţii”. După premierea participanţilor la concursul „Fii un artist al Dunării”, organizat de Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, va urma conferinţa ştiinţifică despre sturionii migratori din bazinul Mării Negre, susţinută de muzeografa Gabriela Grigoraş, şef secţie Acvariu.
„De mai bine de 20 de ani se continuă distrugerea Dunării prin îndiguiri, baraje, dragaje, betonări de maluri, se proiectează sute de hidrocentrale de mai mici dimensiuni, în timp ce hidrocentrale masive (Gabcikovo, Porţile de Fier) generează probleme ecosistemelor acvatice aproape de nerezolvat! Specii de peşti dispar, luncile inundabile nu fac faţă revărsărilor de ape şi, astfel, localităţile sunt afectate, oamenii asistând neputincioşi, văzându-şi bunurile luate de puhoaie. Trebuie sa ne pese mai mult, ăa fim mai responsabili în acţiunile noastre zilnice şi să protejăm Dunărea, râurile şi lacurile”, a declarat muzeografa Gabriela Grigoraş.
În acest an, la iniţiativa Comisiei Internaţionale de Protecţie a Fluviului Dunărea (ICPDR), Ziua Internaţională a Dunării va fi dedicată promovării şi protecţiei sturionilor, consideraţi specii simbol ale Bazinului Dunării datorită importanţei lor biologice şi economice. Dacă în trecut sturionii reprezentau una dintre bogăţiile naturale ale României, aducând un venit considerabil pescăriilor amplasate de-a lungul Dunării şi asigurând bunăstarea comunităţilor locale, astăzi se află în pragul dispariţiei datorită supra-pescuitului, braconajului şi distrugerii habitatelor.
Trebuie menţionat faptul că pe 28 iunie intrarea la muzeu va fi gratuită pentru toate categoriile de vârstă. Programul de vizitare este între orele 10.00-20.00.

Articole înrudite