23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Scandal mare în localitatea Cruceanu, din apropiere de Bereşti. Un bărbat în vârstă de 61 de ani, însoţit de fiul lui în vârstă de 31 de ani, s-au întâlnit cu un consătean, în vârstă de 47 de ani, care venea cu o căruţă acasă. Toţi cei trei beligeranţi erau sub influenţa alcoolului, aşa că nici nu le-a trebuit cine ştie ce motiv ca să se ia la bătaie. Aveau furcă şi cuţit, ba au apelat şi la o bâtă, aşa că doi au şi rămas internaţi în spital după scandal. „Am transportat un bărbat în vârstă de 61 de ani cu o plagă abdominală şi un altul de 47 cu leziuni prin agresiune, şi a mai existat o a treia victimă, în vârstă de 31 de ani”, a precizat dr. Domnica Ursu, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă  Galaţi. Poliţiştii au început ancheta. „Altercaţia a avut loc în urma unui conflict spontan. Se fac acum cercetări asupra celor trei persoane, pentru încăierare şi ultraj”, a precizat ag. pp. Bogdan Cojocaru, de la IPJ Galaţi.

Articole înrudite