28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Proprietarii de terenuri din Galaţi riscă amenzi de până la 100.000 de lei, dacă nu iau măsuri pentru prevenirea arderilor de vegetaţie
Proprietarii de terenuri din Galaţi riscă amenzi de până la 100.000 de lei, dacă nu iau măsuri pentru prevenirea arderilor de vegetaţie

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi informează că, în vederea eficientizării gestionării deşeurilor, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 344/07.042022 Ordonanţa de Urgenţă nr. 38 din 08 aprilie 2022 pentru modificarea unor acte normative.
Modificările vizează, în principal, Ordonanţa de Urgenţă nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor.
Cea mai importantă modificare:
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani sau cu amendă următoarele fapte:
- incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect;
- îngroparea deşeurilor;
- eliminarea deşeurilor în afară spaţiilor autorizate.
A fost definită acţiunea de abandonare a deşeurilor care va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 la 70.000 pentru persoanele juridice. De asemenea, au fost aduse completări Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului prin care  este interzisă arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase.
Amenzile pentru arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase pentru persoane fizice sunt de minim 7.500 de lei şi maxim 15.000 lei, în timp ce pentru persoane juridice sunt cuprinse între 50.000 şi 100.000 de lei.
Aceleaşi sancţiuni vor primi şi proprietarii terenurilor care nu iau măsuri pentru prevenirea arderilor, atenţionează APM Galaţi.

Citeşte şi Amenzi enorme pentru cei care dau foc la "orice tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect"


Articole înrudite