28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Copiii de la "Inimă de Copil" s-au străduit de-a lungul anului, să înveţe bine şi să facă, pe cât posibil, cât mai multe fapte bune. Aşa că, ieri dimineaţă, l-au aşteptat cuminţi pe Moş Crăciun. După ce s-au întrecut în colinde şi poezii, au primit daruri, împărţite de ajutoarele moşului, mai exact de asistenţii sociali din cadrul fundaţiei. Aceştia au oferit aproximativ 15 pachete, fiind ajutaţi în acest demers de Ruţa Mogoş, directorul Grădiniţei "Ion Creangă" din Galaţi. Tot în această perioadă, asistenţii sociali nu i-au uitat nici pe copiii din mediul rural şi au trimis deja pachete către elevii Şcolii Gimnaziale din Frumuşiţa, fiind ajutaţi de educatoarea Lupu de la Grădiniţa Nr. 11 din Galaţi. La final, au avut parte de o nouă surpriză, întrucât atât ei cât şi părinţii care i-au însoţit, au asistat la un moment artistic oferit de elevii Liceului de Artă din Galaţi.
"Noi organizăm anual un Spectacol de Crăciun, cu ocazia căruia strângem fonduri şi avem o cutiuţă în care strângem pentru copiii cu posibilităţi reduse. De data aceasta ne-am gândit să venim la «Inimă de copil» cu ceea ce am strâns noi. Am reuşit şi am făcut zece punguţe pe care împreună cu clasa a VII-a, (eu conduc un grup de liceu), împreună cu doamna dirigintă Larisa Pelin de la clasa a VII-a, ne-am reunit să facem un grup mai mare, mai consistent, şi să-i şi urăm pe copii, să le şi dăruim ceva din inimă pentru inimă, tot din inimă de copil. Ne-am simţit foarte bine să-i vedem pe cei mici şi părinţii lor încântaţi de nişte acorduri de colinde, respectiv de instrumente şi de cadourile mici pe care le-am adus. Ne dorim să facem mai mult pentru cei de lângă noi, pentru cei care au nevoie, pentru că noi încă putem. Şi prin talent întotdeauna sensibilizăm inimile şi... să zicem că un pic şi profităm de acest lucru, pentru a-i ajuta şi pe cei mai puţin favorizaţi. Aşa că ne dorim să lucrăm cât mai mult şi să avem rezultate şi să colaborăm. Chiar am elevi care vor să facă şi voluntariat şi să ţinem legătura mai strâns, să-i invităm la concerte, respectiv să venim la activităţile lor şi aici, să facem shimb de experienţă, un contract de colaborare, poate chiar un parteneriat", ne spune Mădălina Mihai, profesor de canto la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin".


Articole înrudite