În perioada 19 – 21 iulie 2013, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Galaţi-Giurgiuleşti, unitate aflată în subordinea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, au confiscat 4.800 ţigarete de contrabandă şi un autoturism, aplicând amenzi contravenţionale în cuantum de 11.500 lei.
În weekend, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Galaţi-Giurgiuleşti au dejucat două tentative de introducere frauduloasă pe teritorul României a ţigărilor de contrabandă, confiscând 4.800 ţigarete, timbrate în Republica Moldova, diferite mărci (MT, CLASSIC, HILTON, PLUGARUL, RITM), ţigarete descoperite în două autoturisme ce veneau din Republica Moldova. 2.200 ţigarete au fost descoperite într-un locaş special amenajat în toba de eşapament a unui autoturism marca Dacia Solenza, înmatriculat în România, condus de un cetăţean cu dublă cetăţenie (română şi moldovenească). Alte 2.600 ţigarete au fost descoperite în capitonajul banchetei spate a unui autoturism marca VAZ, înmatriculat în Republica Moldova. Autoritatea vamală a procedat la reţinerea în vederea confiscării a ţigaretelor şi a autoturismului cu locaş special amenajat în vederea disimulării ţigărilor de contrabandă, aplicând amenzi contravenţionale în valoare totală de 11.500 lei.