28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Lupta pentru drepturile siderurgiştilor se mută la poarta Combinatului
Lupta pentru drepturile siderurgiştilor se mută la poarta Combinatului
Aceasta este decizia luată de către sindicaliştii de la Solidaritatea, care fac un apel la toţi angajaţii Combinatului să participe la acţiunea organizată în scopul de a determina conducerea să acorde o majorare salarială în cadrul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă care se află în plină desfăşurare. „În cadrul şedinţei pe care sindicatul nostru a avut-o am decis organizarea unui miting miercurea viitoare, mai exact pe data de 28 decembrie, începând cu ora 14,30, la poarta Combinatului. Sindicatul face un apel la toţi angajaţii combinatului să participe la această acţiune al cărei scop este de exprimare a nemulţumirii faţă de poziţia inflexibilă a celor din conducere, care afirmă în continuare că nu pot acorda nicio majorare salarială. Siderurgiştii care sunt nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii conducerii nu acordă nimic în plus la salarii sunt aşteptaţi să participe la acţiunea de protest. Noi am informat şi pe liderii celorlalte sindicate de acţiunea noastră şi i-am invitat să participe alături de noi la această acţiune, dar deocamdată nu am primit niciun răspuns”, ne-a declarat liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber. În cadrul şedinţei de negociere desfăşurată luni după-amiază, fiecare dintre reprezentanţii celor două tabere şi-a menţinut poziţia, reprezentanţii conducerii susţinând în continuare că nu pot oferi nicio creştere salarială, în timp ce reprezentanţii siderurgiştilor şi-au menţinut cererile, şi anume o majorare cu 15% a fondului de salarii, propunere făcută de Gheorghe Tiber, sau de creştere cu 12% a salariilor, propunere făcută de ceilalţi participanţi la negocieri, printre care se află şi reprezentanţii Federaţiei Solidaritatea CN Metal. În condiţiile în care fiecare dintre cele două părţi şi-a menţinut punctul de vedere nu se putea şti cum vor evolua discuţiile pe marginea capitolului salarizare care au început marţi după-amiază la ora 14, şi care se anunţau din start a nu fi lipsite de tensiuni. Deoarece discuţiile pe marginea capitolului salarizare nu se finalizează până la închiderea ediţiei tipărite a ziarului, detalii legate de modul în care a decurs şedinţa de negociere de marţi după-amiază puteţi citi pe site-ul ziarului.


Articole înrudite