28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Locuitorii din Independenţa, Piscu şi Vasile Alecsandri terorizaţi de mirosuri insuportabile
Locuitorii din Independenţa, Piscu şi Vasile Alecsandri terorizaţi de mirosuri insuportabile

De circa două săptămâni, localnicii din comunele Independenţa, Piscu şi sat Vasile Alecsandri sunt revoltaţi că de zile întregi nu mai pot nici geamurile de la case să le deschidă din cauza unui miros urât, insuportabil care persistă în zona unde locuiesc.

Oamenii se plâng că nu mai pot să deschidă geamurile să-şi aerisească locuinţele, iar de ieşitul în aer liber, nici nu poate fi vorba.

Cetăţenii bănuiesc că mirosul vine de pe câmpurile din jurul comunelor unde o asociaţie agricolă împrăştie îngrăşământ pe culturile de pe câmp.

„Mai exact, găinaţ... un domn fermier, îl foloseşte... este depozitat pe la Porcărie şi prin diverse locuri pe câmp. Şi astă vară miroasea la fel. Aia e... am deschis geamurile să aeriesc, dar am făcut o greşeală”, spune un localnic.

„Oare Garda de Mediu, atunci când o fi dat autorizaţia, a fost informată de amplasamentul faţă de localităţi a TUTUROR parcelelor pe care urmează a fi făcut tratamentul, sau se ştie numai de terenurile de peste dealuri? Oare cine o mai fi văzut acea Autorizaţie de Mediu, în afară de Emitent şi Beneficiar?”, scrie un altul pe o reţea de socializare.

„Da, de la fostul complex porcin. Acum este a unei asociaţii agricole (...) şi aduc composturi de găini, le depozitează şi apoi le împrăştie ca îngrăşământ pe camp. Iar noi trebuie să inhalăm tot acest miros şi să ne îmbolnăvim. Acest lucru se întâmplă de anul trecut, dar cu toate că au fost avertizaţi de domnul primar, ei continuă să-şi bată joc de sănătatea locuitorilor. Numai Garda de Mediu poate interveni dacă sunt corecţi şi vor să pună capăt acestui calvar locuitorilor comunei”, comentează un alt locuitor.

Cu aceeaşi problemă se confruntă şi oamenii care locuiesc în localităţile Piscu şi Vasile Alecsandri.

Săptămâna trecută, reprezentanţii Gărzii de Mediu Galaţi nu primiseră nicio sesizare privind această problemă, însă vor demara controale.

„Urmează ca în localităţile Piscu, Independenţa şi Vasile Alecsandri din judeţul Galaţi să se desfăşoare activităţi de inspecţie şi control de către comisarii de mediu, pentru verificarea aspectelor semnalate, constatarea deficienţelorşi sancţionarea celor vinovaţi de încălcarea legislaţiei în vigoare privind mediul”, a răspuns sesizării noastre, comisar-şef Liliana Silvia Cornea.


Articole înrudite