25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Scandal între oieri în comuna Slivna. Duminică seară, ambulanţa a fost chemată să ofere ajutor medical unei femei în vârstă de 45 de ani care a fost înjunghiată în timp ce era la cumpărături la magazinul din sat.
„Eu am un conflict mai vechi cu cel care m-a înjunghiat acum. De la un grajd. Eu l-am luat în concesiune de la Primărie, el zice că să îl las şi pe el să îşi aducă oile acolo. M-a ameninţat şi că îmi dă foc. Am fost atunci la poliţie, i-au dat amendă, dar uite că nu s-a liniştit. A venit după mine în magazin şi mi-a pus cuţitul la gât şi apoi m-a înjunghiat. Am pus mâna şi m-am umplut de sânge şi apoi am leşinat, mi-am revenit la spital. Nu îl iert, fie ce o fi... Cine ştie ce poate să îmi mai facă dacă a ajuns să mă înjunghie din cauza asta...”, spunea Aneta, femeia atacată.
Culmea e că şi cel care a înjunghiat-o este internat, tot la Spitalul de Urgenţă Galaţi.
George Bucătaru, şi el în vârstă de 45 de ani, tot din Slivna, susţine că a fost lovit în cap cu sapa de mai multe ori, autorul fiind chiar fiul femeii pe care recunoaşte că a înjunghiat-o.
„Acum îmi pare rău, dar când am văzut-o aseară şi ştiam că tot mă vorbeşte mereu de rău şi mă bârfeşte din cauza grajdului ăla, am văzut negru şi am tăiat-o. Apoi băiatul ei a dat în mine cu sapa. Ea, Aneta, degeaba spune că ăla e grajdul ei, că am vorbit eu la Primărie şi mi-au zis că pot să îmi duc şi eu oile acolo. Am şi eu vreo 200 de oi, ea are vreo 400. Oricum, ea nu ţine acolo nici oile ei şi nici pe mine nu mă lasă. Jumătate din grajd e oricum mereu gol”, spunea George Bucătaru.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, urmând ca anchetatorii să stabilească cota de participare a fiecareia dintre cele două victime în acest conflict, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, cms. Cristina Tatulici. Femeia rămâne pe secţia Chirurgie toracică a Spitalului de Urgenţă iar bărbatul în secţia de Neurochirurgie a aceluiaşi spital.


Articole înrudite