28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„În Dumnezeu ne punem speranţa”
„În Dumnezeu ne punem speranţa”
Asta spuneau mai toate rudele celor 653 de militari ai elementului de comandă şi control „Combined Team Zabul” şi ai Batalionului 300 de Infanterie Mecanizată „Sfântul Apostol Andrei” care pleacă spre Afganistan. Chiar dacă pentru mulţi este cea de a treia misiune iar experienţa îşi spune cuvântul, multe dintre  rudele rămase în urmă nu pot uita că, la precedentele misiuni, trei militari ai batalionului, deveniţi sublocotentenţi post-mortem, s-au întors acasă în sicrie.
Ceremonia de plecare s-a desfăşurat în prezenţa lui Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, a ÎPS Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos, a prefectului Paul Florea, a preşedintelui Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, şi a altor ofiţeri şi autorităţi locale, fiind urmărită cu sufletul la gură de rudele celor ce vor pleca, care nu pridideau cu făcutul pozelor în momentul defilării, fiecare încercând să prindă o fotografie cu „al lui” la acesată ceremonie. După terminarea ceremoniei, lipsită de vreo declaraţie de presă a ministrului Apărării, rudele şi-au aşteptat fiecare militarul lui. ”Ce să spun de plecat pleacă pentru bani că eu am patru copii condiţiile nu sunt aşa cum aş fi vrut eu pentru fiecare şi asta e, băiatul e militar îşi face meseria dar şi banii contează. Să dea Dumnezeu să fie bine şi să se întoarcă toţi sănătoşi”, spunea Ioan Tudose, tatăl unui dintre viitorii combatanţi. ”În Dumnezeu ne punem speranţa. Soţul pleacă a treia oară şi băiatul a doua oară. Ce să spun? Să fie bine! Teamă mi-e, că şi gemenii, că mai am doi acasă, tot militari se vor face. E grea viaţa de soţie şi mamă de militar trimis la război, dar asta e viaţa noastră, în familie e o tradiţie de acum”, spunea cu emoţie şi Tatiana Păltinuş. Emoţii aveau şi militarii Ioan Grigorie şi Radu Andrei, care şi-au luat copiii în braţe ca să îşi mai ia o dată rămas bun. Amândoi au spus că pleacă pentru patrie, deoarece aşa le cere datoria de soldat. Copilul din braţele unui dintre ei a adăugat încet: „...şi pentru bani”. Alt copil şi-a strigat tatăl de nenumărate ori în timpul defilării, deoarece la vârsta lui nu prea înţelegea de ce tata pleacă.
Militarii gălăţeni se vor întoarce peste 6 luni înapoi la familii.


Articole înrudite