28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Colici abdominale, un caz mortal de hipotermie, o accidentare cu petarde şi bătăi, cam acestea au fost cazurile care au ajuns în primele două zile ale anului la Urgenţă. De ieri, însă, cei care au călcat mai adesea preagul Unităţii de Orimiri Urgenţă a Spitalului Judeţean au fost gălăţenii care au prezentat probleme cardicae. Dacă unii se ştiau a fi cardiaci şi au ajuns la spital în primele zile ale anului pentru că suferinţa li s-a agravat alţii au aflat acum că au probleme cu inima. ”Nu mă ştiam cu probleme cardicae. Cdre că totul mi se trage de la starea de oboseală a ultimelor zile”, a spus o doamnă care  ieri era la UPU. Una peste alta, peste 500 de gălăţeni au ajuns în primele trei zile ale anului la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean. „Au predominat iniţial problemele digestive, colici abdominale şi biliare, dar apoi au apărut pacienţi care aveau suferinţe circulatorii şi cardiace. Unii se ştiau a fi cardiaci, alţii au făcut astfel de simptome pe fondul oboselii ultimelor zile, iar alţii se ştiau bolnavi dar s-au neglijat şi acum au ajuns la spital”, a precizat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD. La începutul anului, în UPU un bărbat din Tuluceşti şi-a pierdut viaţa după ce, pe fondul consumului de alcool, a căzut într-un şanţ murind din pricina hipotermiei.
Dacă în 2011 în Unitatea de Primiri Urgenţă a  Spitalului Judeţean au ajuns peste 80.000 de persoane, din care peste 5.000 au fost cazuri grave, de cod roşu, se vede că nici în primele zile ale acestui an lucrurile nu s-au schimbat. 575 de gălăţeni au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean în primele trei zile ale anului, 58 dintre aceştia fiind cazuri grave. Numărul cazurilor de agresiune a fost la nivelul unor zile obişnuite de sărbătoare, în timp ce petardele au facut doar o victimă, un copil de 10 ani, care însă nu a necesitat internarea.


Articole înrudite