28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Paul Luparu, gălăţeanul care a luat cea mai mare medie, 9,71, la bacalaureatul din toamnă, a fost cel care a fost invitat, ieri, la deschiderea oficială a  noului an şcolar la Colegiul „Traian Vuia”, acolo unde a şi învăţat 13 ani. În aplauzele fostilor colegi, Paul Luparu le-a spus celor care acum sunt în clasele terminale că trebuie să înveţe mult ca să ia bacaulareatul şi le-a cerut foştilor lui profesori „să tragă” de elevi ca să îi facă să înveţe deoarece, a recunoscut el sincer, altfel nu prea se poate. Tânărul a primit un laptop din partea unei mari companii gălăţene. Laptopul i-a fost înmânat de Doru Resmeriţă, inspectorul şcolar general al ISJ Galaţi.
Anul şcolar a început la Metalurgic cu o cuvântare a directorului unităţii şcolare, cu intonarea imnului de stat şi o scurtă slujbă religioasă. „Nu de multe ori în viaţă aveţi mai multe şanse. De obicei e o singură şansă care te poate face învingător şi nu mai poţi să reiei toptul de la capăt. Viaţa nu e ca şcoala. Aici vedeţi că Paul a fost întâi un învins, dar acum este un învingător”, a precizat Doru Resmeriţă. Paul Luparu va fi din toamnă student la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative din Galaţi. E cam supărat deoarece iubita lui, cea care l-a susţinut ca să înveţe, va pleca cu o bursă în Scoţia, la Edinburg. Tânărul nu fusese deocamdată sunat de Adrian Mutu, care promisese un premiu celui ce va lua cea mai mare notă la bacul toamnei, dar nu îşi pierde speranţa. „Sunt sigur că Mutu e ocupat, dar nu a uitat”, a spus Paul.


Articole înrudite