Peste 6.000 de elevi gălăţeni proveniţi din familii defavorizate vor primi un ajutor financiar de 500 de lei pentru achiziţia de rechizite şcolare. Conform situaţiei centralizate la nivelul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), ce derulează acest program, în prezent există un număr total de 6.238 beneficiari la nivelul judeţului Galaţi.
"Până luni, 19 septembrie, vor fi alimentate cardurile a 4.033 dintre ei urmând ca restul de 2.505 elevi sau preşcolari să primească banii până la începutul lunii octombrie. Listele nu sunt finale, termenul limită pentru transmiterea cererilor de către şcoli sau grădiniţe fiind 16 septembrie. La nivelul întregii ţări se estimează că vor beneficia de sprijin aproximativ 300.000 de copii din peste 10.000 de unităţi de învăţământ", a declarat Andreea Anamaria Naggar, Secretar de Stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Condiţiile pentru a beneficia de tichetul în valoare de 500 de lei: copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (556,50 lei); elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).
"Stimulentul educaţional se acordă la cererea unuia dintre părinţii elevului. Aceasta trebuie însoţită de adeverinţa de venit aferentă lunii iulie 2022. Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere. Dacă în anul şcolar precedent, bugetul alocat Schemei naţionale de sprijin pentru elevii defavorizaţi a fost de 122 milioane de lei (pentru 245.000 de beneficiari), în noul an şcolar el a fost suplimentat la peste 150 de milioane de lei", a mai spus Andreea Anamaria Naggar.