28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cheia de la maşină în cui, timp de o săptămână, pentru gălăţeni. Îndemn la mersul pe jos sau cu bicicleta în Săptămâna Europeană a Mobilităţii
Cheia de la maşină în cui, timp de o săptămână, pentru gălăţeni. Îndemn la mersul pe jos sau cu bicicleta în Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Galaţi informează că Direcţia Generală de Mediu din cadrul Comisiei Europene organizează anual, în perioada 16-22 septembrie, Săptămâna Europeană a Mobilităţii. "Campania europeană de promovare a mobilităţii urbane durabile oferă oraşelor mari şi mici, deopotrivă, ocazia de a folosi formele alternative de transport ecologic şi de a sublinia faptul că mobilitatea sporeşte în mod clar calitatea vieţii în oraşe, ajutând la reducerea poluării aerului, a poluării fonice şi a accidentelor, precum şi la reducerea numărului persoanelor sedentare. Renunţând pentru o săptămâna sau numai pentru o zi la maşina personală, aducem beneficii imense, atât mediului, cât şi sănătăţii noastre", se arată într-un comunicat al APM Galaţi.
Tema din acest an a Săptămânii Europene a Mobilităţii este „Conexiuni mai bune - Better Connections”, iar sloganul este „Combină şi deplasează-te - Mix & Move”. "Practic acest slogan/îndemn este o premieră în campania de mobilitate, prin faptul că va fi folosit pe o perioada mai lungă de timp şi va funcţiona împreună cu brandul EUROPEANMOBILITYWEEK şi în următorii ani (2023, 2024). Principala preocupare a campaniei este să îi facă pe oameni mai conştienţi de necesitatea de a acţiona împotriva poluării cauzate de creşterea traficului motorizat în mediul urban", se mai arată în comunicatul citat.
Săptămâna se încheie cu evenimentul „În oraş fără maşină!”, prin care oraşele participante stabilesc una sau mai multe zone exclusiv pentru pietoni, ciclişti şi transportul în comun pentru o zi întreagă. "S-a constatat că oraşele care promovează mersul pe jos şi cu bicicleta în locul autoturismelor sunt mai atractive, au un trafic mai descongestionat şi o calitate mai ridicată a vieţii. Orice oraş este invitat să participe în cadrul Săptămânii Europene a Mobilităţii şi să ia parte la cel mai important eveniment dedicat transportului durabil prin înscrierea activităţilor la: https://registration.mobilityweek.eu/login.php", precizează APM Galaţi.


Articole înrudite