25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Educatoare amendată, activitatea grădiniţei suspendată
Educatoare amendată, activitatea grădiniţei suspendată
Au mers să petreacă la sfârşit de an şcolar, la grădiniţă, numai că au ajuns la spital. 15 copii de grupa mare de la grădiniţa din Moscu au făcut  o toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat şi şi-au luat la revedere de la grădiniţă. Părinţii au cumpărat, fiecare ce a putut, de la magazinele oraşului din apropiere, Tg. Bujor, sau de la magazinul din sat, şi au făcut o masă comună pentru copii. La circa două ore după petrecere, copiii s-au simţit rău. „Din informaţiile pe care le avem, 15 copii au mâncat la acea petrecere. S-au mâncat diverse alimente luate de părinţi - dulciuri, sucuri, brânză. După două ore copiii s-au simţit rău. Şase dintre ei şi un adult în stare mai gravă au fost aduşi cu ambulanţele la Galaţi. Am început o anchetă epidemiologică pentru a stabili care este cauza care a provocat îmbolnăvirea copiilor”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.
Părinţii spun că habar nu au ce ar fi putut cauza toxiinfecţia. „Au mâncat suc, salam, brânzică, ce am găsit şi noi. Erau proaspete alimentele, am luat şi conserve, dar erau în termen. Nu ştim ce au avut...”, spunea Elena Palade, una dintre mămici. „Copiii au vomat în timpul transportului. I-am rehidradat iar acum am predat pacienţii medicului de gardă. O mămică care a mâncat şi ea şi se simte rău va fi dusă la Spitalul de Urgenţă”, a spus Valentina Toniţa, asistentă la Serviciul Judeţean de Urgenţă Galaţi.
La Spitalul de Copii Galaţi a venit şi primarul din Târgu Bujor, localitatea Moscu fiind în aria teritorială a  acestuia. Laurenţiu Gâdei, primarul, bănuia că prăjiturile ar putea fi vinovate de starea în care au ajuns copiii. El a mai spus are de gând să interzică petrecerile de final de an din şcolile şi grădiniţele din zonă, până când medicii se lămuresc care este cauza ce a dus la îmbolnăvirea copiilor.
Anchetă preliminară: alimentul vinovat ar fi caşul de la stână
O echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi şi una a Direcţiei Sanitar-Veterinare au plecat la Moscu. „S-au recoltat probe din mâncare. Nu s-a mai găsit din păcate nicio probă de caş şi atunci s-a recoltat de la stâna de unde părinţii au declarat că au cumpărat caşul. Deocamdată, educatoarea coordonatoare a fost amendată cu 1.000 de lei, iar activitatea grădiniţei este suspendată. E posibil ca acel caş să fi avut vreo problemă, dar trebuie să aşteptăm analizele”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.


Articole înrudite