28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Conform rapoartelor, Direcţia Publică de Salubrizare şi Zone Verzi Ecotec Tecuci are în administrare activităţi din domeniul public şi privat al municipiului, deci se ocupă cu tot ce „mişcă” în spaţiul verde tecucean, dar şi în „zona” deşeurilor, fie ele menajere sau reciclabile. Astfel, pe parcursul lunii octombrie, la Rampa Rateş au fost depozitate nu mai puţin de 10.583 mc deşeuri, din care 2.935 mc de pe raza municipiului Tecuci, respectiv 2.745 mc de la populaţie şi 190 mc de la agenţii economici. În ceea ce priveşte acţiunea de reciclare a deşeurilor, s-a înregistrat sortarea a 2.360 kg de ambalaje de hârtie şi carton şi 960 kg de ambalaje din materiale plastice. Sectorul „Salubritate” a avut propriile realizări, înregistrându-se suprafeţele măturate manual, respectiv 1.199.000 mp de trotuare, întreţinerea curăţeniei pe 4.246.000 mp, măturarea carosabilului în sistem mecanizat mecanizat pe o suprafaţă de 2.811.000 mp şi colectat, încărcat şi transportat 835 mc de gunoi stradal. Capitolul „Întreţinere peisagistică” se înregistrează cu doborârea a şase arbori cu ferăstrău mecanic, degajarea terenului de corpuri străine pe o suprafaţă de 8.600 mii mp, 8.000 mp de teren a fost curăţat de buruieni şi iarbă, 17 puieţi au trecut prin tăieri de corecţie iar 2.600 mp de garduri vii au fost tunse. În aceeaşi perioadă au fost plantate 11.000 bucăţi flori, la 8.000 trandafiri s-a făcut muşuroitul de sezon, iar pe 245 mc teren s-au secţionat arbori.


Articole înrudite