Moartea unui bărbat în vârstă de 78 de ani din comuna Băleni este suspectată a fi cauzată de tetanos. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât această suspiciune apare într-o perioadă în care nu mai există vaccin antitetanic de foarte multă vreme. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, bărbatul, care a a murit vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă, s-a prezentat joi la Spitalul de Boli Infecţioase cu simptome de tetanos instalate de peste o săptămână. Cum simptomatologia s-a agravat, bătrânul a fost transferat la Spitalul de Urgenţă, dar acolo a murit după o zi. „Din ancheta epidemiologică reiese că bărbatul s-a tăiat la picior în urmă cu trei săptămâni. A fost se pare la medicul de familie şi nu l-ar fi găsit. Cert este că şi dacă îl găsea medicul nu avea vaccin antitetanos. De fapt, niciun medic de familie nu mai are deloc vaccin antitetanic. Situaţia se cunoaşte şi la nivelul Ministerului Sănătăţii şi nu afectează doar judeţul Galaţi. După ce a fost adus la Galaţi am încercat să căutăm măcar ser antitetanic, dar nu se găseşte nici din acesta”, a precizat dr. Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. În urma necropsiei, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au solicitat prelevarea de probe de la bătrânul decedat. Aceste probe au fost trimise la Institul Cantacuzino pentru a confirma sau infirma dacă este vorba despre tetanos. Criza de vaccin antitetanic a început după ce Institutul Cantacuzino nu a mai fabricat vaccinul, iar importatorul agreat de Ministerul Sănătăţii nu a reuşit să aducă acest tip de vaccin.