24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Universitatea “Danubius” a organizat ieri un interesant eveniment - Conferinţa Internaţională „The Global Advancement of  Universities and Colleges (GAUC)”, eveniment ştiinţific anual, de amploare internaţională, care reuneşte cercetări ştiinţifice dedicate unei educaţii fără frontiere pentru pregătirea cetăţenilor şi liderilor mondiali. Prima ediţie a acestei conferinţe internaţionale a debutat acum 2 ani, în China, la Universitatea Internaţională Xi’an, iar în anul următor, Universitatea de Stat Voronezh din Rusia a fost gazda acestui eveniment, pentru ca a treia ediţie să se organizeze la Galaţi. “Este primul mare eveniment de acest fel organizat de mediul academic gălăţean. Prezenţa ambasadorului Malayesiei, a ambasadorului Argentinei arată preocupările Universităţii Danubius de a dezvolta această zonă, care pe viitor concordă cu visul nostru, al gălăţenilor, de a deveni o parte importantă în spaţiul mondial al ştiinţei, culturii şi bussinesului global”, a declarat rectorul Universităţii Danubius, Andy Puşcă.

Globalizarea învăţământului superior

Interesante pentru participanţi au fost temele abordate pe parcusul conferinţei internaţionale, pornind de la internaţionalizarea asigurării calităţii, acreditării şi managementului învăţământului superior, învăţământul superior antreprenorial şi până la globalizarea învăţământului superior şi asigurarea calităţii şi acreditării într-o societate globalizată. Cu aceeaşi ocazie a fost lansat şi programul de Masterat Internaţional de Administrarea Afacerilor (IMBA), program realizat în parteneriat cu Universitatea Arcadia din Philadelphia, SUA. Printre oficialităţile internaţionale care au participat la acest eveniment s-au numărat Dato' Nik Mustafa Kamal bin Nik Ahmad, ambasadorul Malaysiei în România, ambasadorul Gheorghe Săvuică, preşedinte al Institutului Român de Studii Euro-Asiatice (IRSEA), profesorul Steve O. Michael (Provost and Vice President for Academic Affairs, Arcadia University, USA), profesorul Sergey Zapryagaev (Former Vice Rector & Professor of Physics, Voronezh State University and Chief of Accreditation Project for Association of Classical Universities in Russia), profesorul Fengqaio Yan (Deputy Director of the Graduate School of Education & Professor of Education, Peking University, China), profesorul  Ion Guceac (secretar ştiinţific general, Academia de Ştiinţe a Moldovei) şi profesorul Mihail Iliev (Vice-Rector in Academic Affairs, University of Ruse "Angel Kanchev", Bulgaria).

Articole înrudite