28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ceaţa de pe Dunare a dus la aşteptare şi cozi la trecerea bacului
Ceaţa de pe Dunare a dus la aşteptare şi cozi la trecerea bacului
Variaţiile mari de temperatură dintre zi şi noapte au făcut ca, de dimineaţă, circulaţia la bac să se desfăşoare cu dificultate deoarece fluviul a fost acoperit în totalitate de o perdea groasă de ceaţă. Din acest motiv, doar două dintre cele patru bacuri au putut să circule, iar asta a dat peste cap atât programul de circulaţie al navelor, cât şi calculele celor care aşteptau să treacă de pe malul gălăţean pe cel tulcean. „Din pricina variaţiilor de temperatură s-a ridicat de dimineaţă pe Dunăre ceaţă. Doar două din cele patru bacuri ale noastre circulă, şi asta deoarece doar două bacuri au instrumentar performant pentru navigarea pe timp de ceaţă. S-au creat astfel întârzieri, dar până la ora 11-12, când ceaţa ar trebui să se ridice, sperăm să se revină la normal”, a precizat Aurel Neagu, comandant de navă. Din păcate, deoarece dimineaţă circulau doar două bacuri, atât pe malul tulcean cât şi pe cel gălăţean s-au format cozi kilometrice la care aşteptau şoferii maşinilor şi camioanelor cărora ceaţa le dăduse peste cap calculele. Cei care au urcat pe bac spuneau că au trebuit să aştepte cam o oră, o oră şi jumătate, dar şi-au dat seama că altă posibilitate de traversare a Dunării nu există, iar cu ceaţa nu e de glumit. „Am aşteptat cam o oră. Ni s-a spus că din pricina ceţii nu avem ce face şi nu mai sunt atâtea bacuri disponibile. Ce să facem, ne guvernează vremea”, spunea Eugenia Constantin, o pasageră care urma să ajungă la Zaclău. Alţi tulceni întârziaţi de ceaţă nu erau la fel de calmi. Un grup de bătrâne din I.C. Brătianu se plângeau că din cauza ceţii copiii le-au întârziat, cel mai probabil la şcoală. De dimineaţă, piloţii bacurilor au navigat practic cu ajutorul instrumentelor, deoarece vizibilitatea era extrem de redusă, cu ochiul liber neputându-se vedea decât la 1-2 metri în faţa navei.


Articole înrudite