28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
O gălăţeancă în vârstă de 37 de ani a aflat pe propria piele că atunci când dai bani cu împrumut, fie şi celui mai bun prieten, nu doar că rămâi fără bani şi fără prieten, dar mai mânânci şi bătaie. „Acum patru ani i-am dat celei pe care o consideram a fi cea mai bună prietenă, cu împrumut, 6000 de euro şi 2000 de lei pentru a da un acont la bancă şi a-şi lua un apartament. De atunci am primit înapoi doar 4000 de euro. M-am dus ieri să îi cer restul de bani. Nu era acasă, dar m-am întâlnit cu ea în faţa blocului. I-am zis că îmi vreau banii, dar mi-a râs în nas. Mi-a spus că dacă nu plec mă bate de se c...ă pe mine. Nu am plecat. Aşa că m-a luat la bătaie, mi-a smuls părul din cap, în timp ce un alt cunoscut de-al ei mă ţinea de o mână”, spune victima, acum internată în secţia Neurochirurgie a Spitalului de Urgenţă. Tânăra are de gând să o dea pe fosta cea mai bună prietenă pe mâna poliţiştilor.


Articole înrudite