Un nou accident rutier mortal în judeţul Galaţi. Astfel, la data de 22 decembrie 2022, la ora 17:54, Poliţia Galaţi a fost sesizată prin Apel Unic de Urgenţă 112, cu privire la faptul că pe DN 24D, în interiorul localităţii Bursucani, din judeţul Galaţi, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia o persoană a decedat.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi, care au ajuns la faţa locului, au constatat că cele sesizate, din păcate, se confirmă, iar din verificările preliminare au stabilit faptul că un bărbat cu vârsta de 41 de ani, din satul Păun, comuna Bîrnova, judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul mai sus menţionat, având direcţia de deplasare dinspre municipiul Galaţi către municipiul Bârlad, în interiorul localităţii Bursucani, a surprins şi accidentat mortal un bărbat, cu vârsta de 55 de ani, care se afla întins pe partea carosabilă, în dreptul unui imobil, la km 22+400 de metri.
La testarea alcoolscop a conducătorul auto rezultatul a fost negativ. A fost condus la spital unde i-au fost recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest tragic eveniment. *sursa foto: arhivă