27 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tânăr vitezoman din Galaţi, urmărit ca-n filme, găsit după 5 zile
Tânăr vitezoman din Galaţi, urmărit ca-n filme, găsit după 5 zile

La data de 18 decembrie 2022 a fost înregistrat cu viteza de 125 km/h în municipiul Tecuci, un autoturism, al cărui conducator auto nu a oprit la semnale poliţiştilor rutieri. Bărbatul aflat la volan a accelerat, demarând în trombă, iar un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci a pornit în urmărire, fără a se reuşi oprirea acestui autoturism.
Ulterior acelaşi autoturism a fost înregistrat cu aparatul radar, pe DN25, între Tecuci şi Drăgăneşti cu viteza de 185 Km/h, fiind filmat din spate, iar în satul Malu Alb a fost urmărit circa 10 minute fără ca cel aflat la volan să oprească la semnalul poliţiştilor, după care a fost pierdut.
În urma activitaţilor investigative efectuate de poliţişti, la data de 22 decembrie 2022, conducătorul auto a fost depistat, este vorba despre un tânăr cu vârsta de 21 de ani, din satul Toflea, comuna Brahăşeşti, judeţul Galaţi.
A fost sanctionat contravenţional cu amenzi în valoare de 5.945 lei, reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 300 de zile, fără valabilitate la dovadă şi reţinerea certificatului de înmatriculare pentru folii pe geamurile faţă fară autorizaţie.


Articole înrudite