25 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În sala Cercului Militar a avut loc pe data de 6 iunie a două ediţie a Galei premiilor ASMA (Asociaţia Suport Medical Activ, de pe lângă Spitalul Militar de Urgenţe „Dr. Aristide Serfioti"). Sala s-a dovedit a fi neîncăpătoare - copii, părinţi, bunici, unii dintre ei voluntari sau susţinători ai ASMA, s-au bucurat de o seară minunată, în deschiderea galei având loc un spectacol umanitar, intitulat "Ajută un copil să crească sănătos", fondurile colectate cu această ocazie fiind destinate susţinerii proiectului educativ-umanitar cu acelaşi titlu, iniţiat şi implementat de ASMA. Un număr remarcabil de copii, deosebit de talentaţi, din şcolile şi liceele gălăţene (CNVA, Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin", Şcoala 20, Şcoala 28, Şcoala 33, Cluburile de dans "Fantezia" şi " Acanta") au încântat publicul prezent în sala. ”O lecţie de mobilizare, solidaritate, generozitate şi voluntariat oferită de copii, în sprijinul copiilor. Talentul lor deosebit, dăruirea cu care au cântat, au dansat şi mai ales, promptitudinea cu care au răspuns la solicitarea ASMA, au fost mult superioare mobilizării adulţilor. Ar trebui să învăţăm de la copii ce înseamnă generozitatea! Cred că, dacă în fiecare dimineaţă când deschidem televizorul, am vedea în locul ştirilor despre crime, violuri, tâlhării, chipul acestor copii minunaţi, am fi mult mai buni, iar viaţa noastră ar fi mult mai frumoasă!”, a declarat dr. Marcela Dragomir, coordonator ASMA. În a doua parte a Galei s-a desfăşurat ceremonia acordării premiilor ASMA, fiind premiaţi sponsorii, voluntarii şi susţinătorii din mass-media, printre care şi ziarul Monitorul de Galaţi, care au primit diplome şi un CD cu poze de la acţiunile ASMA, iar Consiliul Elevilor de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", reprezentat de elevul Iulian Bold, a primit Trofeul ASMA şi locul I pentru implicarea în donarea şi colectarea de produse de igienă personală, rechizite şi carte şcolară, dar şi pentru participare activă la acţiunile ASMA, sub coordonarea doamnei profesor Daniela Nistor, consilier educativ de la CNVA. Au fost premiate şi şcolile gimnaziale nr. 2, 11, 13, 29, dar şi Liceul de Arte "Dimitrie Cuclin", şcolile din Frumuşiţa, Pechea, Găneşti, Cavadineşti, Gefu-Nou şi Costache Negri.

Articole înrudite