În judeţul Galaţi, distribuirea cardurilor de energie pe care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene le acordă persoanelor vulnerabile ca sprijin pentru plata facturilor la energie a început de astăzi, luni, 06 februarie 2023.
Potrivit informaţiilor oferite de Poşta Română, distribuirea cardurilor de energie se va face etapizat, până la sfârşitul lunii februarie, când toţi beneficiarii din întregul judeţ vor intra în posesia acestora. Aproximativ 28.000 de carduri de energie vor ajunge în toate localităţile din judeţul Galaţi.
Persoanele care vor intra în posesia acestui ajutor, vor putea utiliza cardurile de energie pentru plata facturilor de energie, începând cu data de 20 februarie 2023, având la dispoziţie următoarele modalităţi:
- direct la poştaş;
- la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal pe raza căruia îşi are domiciliul beenficiarul din mediul rural;
- online, prin intermediul aplicaţiei informatice pe care Poşta Română o va pune la dispoziţie şi prin care documentele necesare plâţii facturilor la energie vor putea fi transmise electronic.
Reamintim că acest ajutor se acordă în două tranşe, a câte 700 lei fiecare. Sumele alocate celor două tranşe nu pot fi preschimbate în bani şi nu pot fi folosite pentru plăţi prin mandat poştal către alte destinaţii decât plata facturilor de energie.
Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăţi, către mai mulţi furnizori, până la epuizarea sumei.
Plăţile se fac prin mandat poştal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăţi/loc de consum pe durata programului de sprijin.
Ajutorul nu se consideră venit şi nu afectează:
- venitul minim garantat;
- alocaţia pentru susţinerea familiei;
- statutul consumatorului vulnerabil de energie.
Cine beneficiază de acest ajutor?
Categorii de beneficiari:
- Pensionari de peste 60 ani care au venituri sub 2.000 lei, inclusiv;
- Pensionari de invaliditate, fără limită de vârstă, cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv;
- Persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv;
- Familiile cu alocaţie de susţinere;
- Familiile/persoanele cu ajutor social.
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie să depășească 2.000 lei.
Potenţialii beneficiari trebuie să ştie că vor fi înştiinţaţi dacă s-au descoperit situaţii care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul creat de Poştă, unde vor primi informaţii suplimentare şi vor fi îndrumaţi, dacă situaţia poate fi corectată.
Cum se stabilesc listele finale cu beneficiari?
Procedura de stabilire a listelor cuprinde următoarele etape:
I. Se stabileşte lista potenţialilor beneficiari care se încadrează în categoriile stabilite în ordonanţă.
II. Se verifică veniturile acestora.
III. Pentru fiecare punct de consum, se verifică numărul de locuitori.
IV. Se verifică media venitului pentru fiecare loc de consum, pentru a vedea dacă se depăşeşte pragul de 2.000 de lei.
Care sunt condiţiile de acordare?
Cardul se aduce de către Poşta Română, la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.
Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulţi beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeaşi adresă de domiciliu.
Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuieşte la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).
Sumele rămase neutilizate la expirarea cardului se anulează.
Când expiră ajutorul?
1 ianuarie 2024: toate cardurile îşi încetează valabilitatea, indiferent de sumele rămase neutilizate. Cardurile alocate ambelor tranşe se pot folosi până la 31 decembrie 2023 inclusiv. Sprijinul nu poate fi utilizat în afara termenului de valabilitate prevăzut.
Ce acte sunt necesare pentru plată?
- Cardul de energie (primit prin Poşta Română).
- Actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire şi actul de identitate al împuternicitului).
- Factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înştiinţare de plată din partea furnizorului SAU certificat de validare a datoriei din partea asociaţiei de proprietari/locatari, în cazul plăţii încălzirii în sistem centralizat de termoficare).
Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declaraţie pe proprie răspundere a beneficiarului, că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuieşte.
Ce este certificatul de validare a datoriei?
Este un document emis de asociaţia de proprietari/locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin faţă de asociaţia de proprietari/locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.
Asociaţiile de proprietari/locatari vor încheia protocoale de colaborare cu Poşta Română pentru a comunica conturile bancare şi orice alte date necesare pentru virarea sumelor aferente mandatelor poştale emise prin utilizarea cardurilor de energie.
Beneficiarii de carduri care sunt racordaţi la alimentarea cu energie termică în regim centralizat, trebuie să solicite eliberarea acestui certificat de către Asociaţia de proprietari unde este înscris.
După ce îl primesc, pentru a achita factura la energie termică, trebuie să îl prezinte poştaşului/oficiantului poştal împreună cu cartea de identitate şi cardul de energie.
Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociaţia de proprietari/locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Poşta Română.
Cardul nu poate fi vândut ori donat. Orice încercare de vânzare anulează cardul şi atrage o amendă contravenţională între 42.000-60.000 lei.
Plata altor produse/servicii decât cele pentru care este destinat cardul se pedepseşte cu amendă contravenţională între 4.500-6.000 lei.
Textul OUG nr. 166/2022 privind acordarea voucherelor sociale este disponibil aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/262296.
Articole similare:
- De mâine, poştaşii vor distribui cardurile de energie. De când vor putea fi făcute plăţi cu acestea