Ca în fiecare an, Centrul Europe Direct Galaţi din cadrul Consiliului Judeţului Galaţi va organiza o serie de manifestări dedicate celebrării Zilei Internaţionale a Copilului, intitulată sugestiv „1 Iunie, Ziua Copilului din tine!”. Acţiunile planificate a avea loc cu această ocazie sunt organizarea unor activităţi de divertisment, joc şi creaţie (modelaj, desene pe asfalt, colorat, face-painting, baloane etc.). Evenimentul îşi propune să ofere o alternativă de petrecere a Zilei Copilului într-un cadru neconvenţional. Manifestările vor avea loc la Grădina Botanică, sâmbătă, 1 iunie, începând cu ora 10.00.