Vremea examenelor de Bacalaureat mută puţin atenţia publică de la problemele cotidiene. Doar pentru o clipă privim spre cei care urmează să formeze peste puţin timp populaţia adultă a societăţii. Ne minunăm pentru rezultatele tot mai proaste pe care le primesc la finalizarea liceului. Picarea examenului este rezultatul tuturor deopotrivă - elevi, părinţi, profesori, politicieni, guvern. Copiii au fost lăsaţi să crească în voia sorţii, căci mulţi români au convingeri de genul „copiii se cresc”. Adică se cresc pe sine înşişi, pur şi simplu, precum buruienile răsărite din pământ?! Astfel au crescut majoritatea copiilor, alegând singuri. Unii să se îndrepte spre lumină, cunoaştere, autodepăşire, iar alţii să se lase copleşiţi de întunericul greutăţilor, ignoranţei din jur, ce i-au manelizat şi afumat, fără să fi apucat să îşi pună în valoare potenţialul calităţilor cu care veniseră printre noi. Înainte de a ne grăbi să îi acuzăm că alunecă spre curente cu tendinţe suicidale, spre consumul de etnobotanice, că se însingurează rămânând ore întregi în faţa unor calculatoare, la capătul cărora discută cu necunoscuţi sau se refugiază în petreceri interminabile, trebuie să recunoaştem că acesta este premiul pe care noi îl primim pentru timpul în care nu i-am cunoscut.
Guvernul Boc a respins doar de la Camera Deputaţilor 15 proiecte legislative contra etnobotanicelor. Un stat care nu îşi îndreaptă atenţia spre educaţie şi natalitate se îndreaptă spre pieire.
Vremea în care învăţământul românesc era în mare parte unul elitist a apus de mult. E adevărat, genialitatea românească nu s-a epuizat complet, şi în ciuda bulversării elevilor prin programe în continuă schimbare, mulţi şcolari români primesc acordul universităţilor de prestigiu de a le fi studenţi. Aceşti copii au avut şansa unor familii preocupate de viitorul lor, şi a unor profesori care şi-au luat în serios vocaţia nobilei lor profesii. Dincolo de dificultăţile financiare pe care le-au suportat, fiind umiliţi de aproape toate guvernările, mulţi oameni ai catedrelor au venit în faţa elevilor lor pentru a le dărui cunoaşterea împletită cu iubirea profesorului-părinte, ce vede în elevii din faţa sa, pe proprii copii. Aşa deci, performerii reuşesc în ciuda tuturor piedicilor pe care le presară în calea lor miniştri ai educaţiei agramaţi şi incompetenţi. De ce au preferat politicienii să ignore învăţământul? Pentru că masele ignorante pot fi manipulate cu uşurinţă. Însă un popor ignorant este condamnat la insucces, iar cunoaşterea, pregătirea profesională performantă alcătuiesc motorul unei societăţi prospere.
Cu toate acestea, eu am convingerea că adolescenţii însinguraţi vor îndrepta societatea căreia noi, performerii trecutului, nu am avut forţa să îi împiedicăm strâmbarea continuă, ci am privit de pe margine, fără a avea doza de „tupeu” necesară de a ne opune. Noi am lăsat agramaţii, funeriii, şi frustraţii neinvitaţi la nunţile regale să ne strice societatea. Şi am picat!
