Când vine vorba de politică ne transformăm în nişte maimuţe cu care nu se poate discuta. Fiecare ştie o poveste şi n-are chef să audă nicio altă părere. Fiecare e expert. Fiecare deţine adevărul. Fiecare e moral... Şi toţi politicienii fură, mai puţin cel cu care votăm noi. În România ultimilor ani, votul a fost mai degrabă tăcere, abţinere, resemnare. Am renunţat parcă să mai avem opinii, exprimate prin vot, prin acţiune. Le-am exprimat oriunde altundeva, dar nu la urne! Pentru că suntem dezamăgiţi, pentru că nu mai credem în clasa politică, pentru că ne doare sau pentru că nu ne mai interesează, pentru că indiferent dacă locuim în oraşe mari sau la sate, dacă suntem absolvenţi de facultăţi sau doar de câteva clase, dacă suntem tineri sau seniori, dacă muncim sau suntem pensionari, dacă avem propriile afaceri sau suntem liber profesionişti, dacă locuim în ţară sau în afară ei, am încetat să credem că în România poate fi bine! România este o ţară prost gestionată, dar cu lideri prosperi şi noi trebuie să respectăm asta. Să acceptăm, să garantăm, să înghiţim, să nu schimbăm, să girăm şi să perpetuăm felul ăsta de a face politică! Cine ne mai poate scăpa din acest vârtej de conducători neştiutori de carte, colecţionari de tablouri, case şi conturi în banci, bolnavi de putere şi aroganţi între ei şi cu noi? "Straşnică mai este şi politica asta! Unii o mănâncă pe pâine şi o sting cu un pahar de vin, alţii fac mutări peste mutări de parcă ar trăi pe o tablă de şah!", îşi zise cetăţeanul turmentat.
