Când în jur se moare de foame, neputinţă, boală, accidente, haos şi dezinteres? Cum să crezi în miracole, cand aleşii se ceartă pentru un loc mai bun şi se demit de la cap, uitând că de fapt forma e cea care contează? Cum să mai crezi că poţi primi ajutor când eşti bolnav şi neputincios şi cei mai mulţi au ales să plece "afară" pentru o muncă mai grea, dar mai bine plătită. Nu e vorba de pesimism, ci de o realitate crudă şi dură pe care trebuie să o îndurăm. Oameni cenuşii care se bucura cu o bere şi o mică bârfă... copii abuzaţi, mame fără ajutor, ţară săracă. Este posibil ca după 29 de ani să ne simţim fără apărare? Da... e vina noastră, că nu am ştiut să ne deschidem la ce trebuie, că am ales conducători pentru că ne-au dat o sacoşă şi două pixuri. Popor trist, ne uităm la tv ca să judecăm pe alţii care au şi sfidează sau să ne bucurăm că noi nu am fost violaţi, jefuiţi, loviţi pe stradă. Ceea ce se întâmplă azi la "vârf" ne provoacă furie, dezgust, oboseală. Iar se schimbă între ei, iar vin alţii la fel de nesătui, şcoliţi fără şcoală, iar, şi iar. şi iar. Până când?
